Agenţia Franceză Anticorupţie (AFA) vrea să întărească instrumentele de cooperare la nivel european pentru a evita ca procedurile să fie controlate în totalitate de americani, a afirmat directorul său, Charles Duchaine.
„Astăzi, suntem totuşi mult în urmă, americanii sunt cei care conduc jocul şi care declanşează procedurile", a declarat directorul AFA, agenţie responsabilă cu prevenirea şi controlul corupţiei în companiile cu peste 500 de angajaţi şi cifră de afaceri de peste 100 milioane de euro.
„Ne dăm seama că ei vin la pescuit la noi pentru a căuta informaţii pe care companiile li le dau în altă parte, de teama că vor fi chemate în justiţie", a explicat Duchaine.
„Avem interesul să ne organizăm la nivel european pentru a defini o strategie comună privind modul în care tratăm aceste probleme", a afirmat el.
Conform lui Duchaine, „nu trebuie ca firmele noastre să fie ostaticele unei justiţii străine. Din momentul în care există o justiţie tranzacţională, trebuie ca ea să fie sub control, să vedem ce se întâmplă în mod real".
În Franţa, „există Convenţia judiciară de interes public (CJIP), care este de inspiraţie americană", a precizat el.
Conform raportului de activitate al AFA pe 2018, din 2015 cinci companii au plătit, în acest cadru, amenzi de aproape 555 milioane de euro la Trezoreria publică, iar patru au acceptat în 2018 să se supună unui program de punere în conformitate.
În ce priveşte banca Société générale, aceasta a fost urmărită în justiţie mai ales pentru suspiciuni de corupţie în Libia, atât în Franţa, cât şi în SUA.
Directorul AFA a explicat însă că legislaţia franceză nu prevede deocamdată schimbul de informaţii cu agenţii străine omoloage.
Această situaţie împiedică progresele, în pofida declaraţiei de la Sibenik adoptate în 2018 în cadrul GRECO, organul anticorupţie al Consiliului Europei, care statuează voinţa de a avansa spre un schimb operaţional între agenţii europene.
AFA, înfiinţată în 2017 după adoptarea în 2016 a legii Sapin II, a întreprins anul trecut 47 de controale şi a răspuns la 152 de sesizări, conform raportului său de activitate.
Din cele 43 de controale realizate la iniţiativa agenţiei, 28 au vizat companii - dintre care două publice şi 11 filiale franceze ale unor grupuri străine - şi restul de 15, instituţii publice sau asociaţii.