Vladimir Putin pierde teren în jocul politic din Rusia, dar accesul la pârghiile de putere îl fac încă stăpânul jocului. O analiză a manevrelor din ultimele luni realizată de un jurnalist american de la Eashington Post scoate în evidență toate problemele reale ale sistemului politic rusesc.
Ministerul rus al justiției a înregistrat luna trecută patru noi partide, conferindu-le dreptul de a participa la alegerile regionale programate în septembrie și, posibil, la alegerile generale de la anul. Toate aceste partide noi au împlinit condițiile dificile pentru înregistrare într-un timp-record - deși mai toată țara rămâne sub măsuri stricte de carantină. Funcționarii care le-au înregistrat nu și-au exprimat vreo obiecție, scrie Washington Post, sub semnătura lui Vladimir Kara-Murza.
Nici ușurința și nici graba înregistrării n-ar trebui să fie motiv de surpriză: după cum a scris presa rusă, noile partide - ca de altfel și majoritatea celor aproape 50 de partide înregistrate în prezent - au fost create cu binecuvântarea politică a guvernului. Pe măsură ce alegerile generale din 2021 de apropie, Kremlinul e tot mai îngrijorat de perspectiva ca partidul Rusia Unită aflat la putere să sufere aceeași înfrângere umilitoare pe care a suferit-o anul trecut la Moscova, când mulți parlamentari pro-regim au pierdut în favoarea unor marionete tehnocrate, chiar și după ce îi descalificaseră pe candidații opoziției. Se spune că strategii Kremlinului plănuiesc să inunde scrutinul din 2021 cu zeci de partide de orientări aparent diferite pentru a dilua votul opoziției - o tactică clasică de „subminare” care e uneori utilizată chiar și în democrațiile dezvoltate.
Problema este că n-a mai rămas aproape nimeni de „subminat”. Pentru observatorul superficial, numele partidelor rusești înscrise în registrul oficial descriu un larg spectru ideologic. În ciuda acestei aparente diversități, opozanții autentici ai regimului Putin sunt greu de găsit. Spre deosebire, bunăoară, de Partidul Cazacilor sau Partidul Grădinarilor, care n-au avut nici o bătaie de cap pentru a îndeplini criteriile de înscriere, partidului condus de activistul anticorupție Alexei Navalnîi - unul dintre cele mai cunoscute personaje din opoziția Rusiei, care a primit aproape 30% din voturi în 2013, când a candidat la primăria Moscovei - ministerul justiției i-a respins de nouă ori cerea de înregistrare. Anul acesta Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat plângerea depusă de partid împotriva guvernului rus cu privire la aceste refuzuri. Oricare va fi decizia Curții, partidul lui Navalnîi și-a asigurat deja un loc în Cartea Recordurilor Guinness.
Un alt partid, condus de fostul parlamentar din opoziție Dmitri Gudkov, a fost suspendat recent de Curtea Supremă la solicitarea ministerului justiției - întrucât ministerul însuși a refuzat să recunoască alegerea lui Gudkov în calitate de lider al partidului. „Dreptate pentru prietenii mei, întreaga greutate a legii pentru inamicii mei” - rețeta dictatorului mexican de secol 19 Benito Juárez se vede că a fost bine însușită și de către Kremlin.
De fapt, regimul Putin a îmbogățit științele politice cu o nouă clasificare - un „fals sistem de partide”, în care formațiunilor politice autentice, cu lideri populari și bază de susținere reală, li se refuză înregistrarea formală, iar locurile lor în alegeri și organe legislative sunt ocupate de impostori al căror scop e să mimeze competiția în timp ce se conformează directivei generale. Unica excepție (deocamdată) este Yabloko, un partid liberal înființat demult, cu un istoric de opoziție față de politica internă și externă a Kremlinului, care își mai menține încă accesul la alegeri. Totuși, un proiect de lege propus recent de parlamentari ai Rusiei Unite ar urma să revoce înregistrarea oricărui partid care „discreditează autoritățile guvernamentale ale Federației Ruse în străinătate” - invocând anume Yabloko și pe liderii săi drept exemplu.
Având în vedere actuala stare a peisajului politic din Rusia, nu există mari îndoieli că buletinul de vot de la scrutinul de anul viitor va arăta exact așa cum l-au conceput strategii Kremlinului. Deși s-ar putea ca acest lucru să nu mai fie suficient pentru a opri mareea în creștere de opoziție publică față de regimul Putin - opoziție ilustrată chiar și de sondajele de opinie, cu toate rezervele și părtinirea caracteristice lor într-o societate non-liberă. Conform Levada Center, cea mai respectabilă firmă de sondaje din Rusia, încrederea publică în Putin a scăzut la 25% (de la 59% acum trei ani), în vreme ce jumătate din ruși se opun intenției sale de a rămâne la putere și după 2024 prin intermediul unor amendamente constituționale propuse în pripă. Referendumul pentru aprobarea acestor modificări - încă un exemplu de truc pseudo-democratic - a fost programat pe 1 iulie, în ciuda pandemiei încă în curs.
Anul trecut, după ce celor mai mulți lideri ai opoziției li s-a interzis participarea la alegerile legislative din Moscova, alegătorii au urmat îndemnul lui Navalnîi de a transmite un mesaj Kremlinului prin votarea unor candidați tehnocrați ai unor partide mici în detrimentul parlamentarilor susținuți de guvern. Acești „opozanți accidentali” - între care și marionete ale autorităților - au câștigat în cele din urmă în aproape jumătate din circumscripții, iar la votul general chiar i-au depășit pe candidații oficiali. Ar trebui să fie dificil să pierzi niște alegeri atunci când contracandidații tăi nici măcar nu se află pe buletinul de vot - dar regimul Putin a reușit să realizeze acest lucru, cel puțin în capitală.
Anul viitor acea experiență ar putea foarte bine să se repete la nivel național. Acolo unde e voință, o cale se găsește întotdeauna - iar voința de schimbare tot mai mare a rușilor, după două decenii de cârmuire de către un singur om, devine din ce în ce mai dificil de ascuns.