Strategia riscantă a lui Obama privind preţul benzinei

Casa Albă foloseşte măsuri în mare parte simbolice pentru a încerca să rezolve problema creşterii preţului carburanţilor, dar această strategie nu reuşeşte să prindă la alegătorii americani exasperaţi.

Preşedintele Barack Obama, a cărui ofertă pentru alegerile din 2012 ar putea fi complicată de preţurile ridicate ale benzinei, spune că nu are soluţii simple care să conducă la ieftiniri imediate la pompă, se arată într-o analiză a Reuters.

Administraţia sa nu a folosit niciodată rezervele strategice de petrol, nu a susţinut o creştere majoră a producţiei interne de hidrocarburi şi nici nu s-a oferit să reducă taxele pentru şoferi.

În schimb, Obama şi consilierii săi au blamat speculatorii pentru creşterea preţurilor, au criticat companiile petroliere pentru obţinerea unor profituri record, şi-au exprimat simpatia faţă de consumatori şi au făcut apel la producătorii mondiali de petrol să majoreze producţia.

Soluții pe termen lung

În acelaşi timp, au pledat pentru soluţii pe termen lung, care implică energia din surse regenerabile şi economisire.

"Cel mai important lucru pe care putem să îl facem este să avem o strategie pe termen lung, pentru a fi siguri că nu mai ajungem aici din nou", a declarat Heather Zichal, consilierul şef pe probleme de energie al lui Obama.

Această strategie include reducerea cu o treime, în următorii zece ani, a importurilor de petrol ale SUA prin creşterea producţiei interne, eficientizarea consumului auto, promovarea biocarburanţilor şi a gazelor naturale.

Americanii, supărați pe președinte

Dar concentrarea pe obiective pe termen lung implică riscuri politice pentru Obama, care mai vrea un mandat. El vede deja cum suportul public îi scade în sondajele privind modul în care gestionează economia, mai arată Reuters.

De pildă, un sondaj recent arată că 71% dintre cei chestionaţi spun că preţul benzinei le cauzează serioase probleme financiare, iar 57% au dezaprobat modul în care Obama gestionează economia.

Republicanii şi lobiştii industriei de petrol susţin că există o metodă care poate să funcţioneze, dar pe care administraţia Obama a respins-o: mai mult foraj.

Oficialii de la Casa Albă spun că abordarea lor pe termen scurt este pe mai multe direcţii. Acestea includ investigaţii privind potenţiale înţelegeri de preţ sau discuţii publice despre reducerea consumului.

În contextul conflictelor din Orientul Mijlociu şi nordul Africii care afectează pieţele petroliere, politica externă a SUA reprezintă un alt instrument care ar putea fi folosit pentru a influenţa preţurile care îi lovesc acasă pe consumatori.