Strategia de succes al lui Putin. Cum își elimină adversarii. Analiza unui academician rus

Vladimir Putin. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Analiză de Vladislav Leonidovich Inozemtsev. Acesta este un academician rus și un intelectual recunoscut pentru analizele sale aprofundate și cercetările în domeniul societăților post-industriale. Este director al Centrului de Cercetare a Societăților Post-Industriale, un think tank nonprofit cu sediul la Moscova. Inozemtsev deține o poziție prestigioasă ca profesor și președinte al Departamentului de Economie Mondială, Facultatea de Guvernanță Publică, la Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova. Inozemtsev este și Advisor Special pentru Proiectul de Studii Media Rusești la Institutul de Cercetare a Mediei din Orientul Mijlociu, cu sediul la Washington.

Strategia lui Putin, exclusiv.

Moartea lui Alexei Navalnîi într-o închisoare polară, devenind evenimentul principal pentru mass-media mondială, a generat deja multe declarații emoționante, dar amploarea a ceea ce s-a întâmplat este atât de semnificativă încât ne impune să încercăm să înțelegem această moarte în contextul tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în ultimii ani.

Iohannis anunță premierul doar după alegerea conducerii Parlamentului. PNL renunță la aproape tot. Update

Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun

În primul rând, strategia lui Putin a devenit și mai pronunțată și vizibilă. Dacă un anumit obstacol sau obiect al urii apare în calea liderului rus (și pentru psihotipul său, se pare, un obstacol devine rapid un obiect al urii), atunci se efectuează mai întâi acțiuni intimidante, apoi se creează o amenințare reală, apoi se acordă timp pentru „regândire”, iar apoi lovitura finală este dată.

În acest context, soarta lui Alexei Anatolievich este identică cu soarta Ucrainei: primele avertismente (pedeapsa condiționată/secesiunea Crimeei), apoi o creștere a intensității (arestarea/invazia Donbasului), apoi un răgaz pașnic (admiterea la alegeri/ acordurile de la Minsk), apoi încercarea de asasinare a lui Navalnîi și invadarea directă a Ucrainei. Chiar și în ultima etapă, au existat opțiuni: lui Alexei i s-a oferit să rămână în străinătate în 2020, iar Ucrainei să facă pace în aprilie 2022 - dar în ambele cazuri, Putin a mers apoi până la capăt.

Strategie de succes. Opinia publică a obosit

Esența unei astfel de strategii, în opinia mea, este determinată de reducerea atenției publice (rusă sau internațională) asupra obiectului distrugerii: dacă în 2011-2013, zeci de mii de oameni au ieșit pentru Navalnîi, atunci la ultima sa arestare - doar câteva mii și chiar mai puțini au decis să depună flori cu o zi înainte. Dacă în 2022 părea că lumea și-a dat seama de amenințarea Putinismului și era pe cale să-și dezlănțuie toată forța asupra agresorului, atunci la Conferința de Securitate de la München, stricat de moartea lui Navalnîi, este distribuit un raport conform căruia și în Europa, Rusia este acum nu este percepută ca principala amenințare.

Trebuie să admitem că astfel de tactici dau roade. Populația rusă devine din ce în ce mai intimidată și își pierde orice formă de speranță pentru viitor. Putin, într-un sfert de secol la putere, a obținut, după părerea mea, un rezultat uluitor în suprimarea propriului popor. Inițial, reformele sale liberale au contribuit la creșterea nivelului de trai și la „burghezizarea” unei părți semnificative a clasei de mijloc urbane, care ar putea fi purtătoarea paradigmelor valorice occidentale.

Amenințare latentă

Acești oameni au acumulat bunuri, au achiziționat proprietăți, au cumpărat apartamente și mașini pe credit și, în esență, au devenit ostatici ai propriei bunăstări - spre deosebire, de exemplu, de oamenii sovietici, care s-au simțit mult mai liberi în anii perestroikei. Acum, infama lege a confiscării va arăta cât de mult sunt factorii materiale mai importanți decât aspirațiile idealiste, reducând la tăcere milioane de oameni.

Atunci războiul lui Putin cu Ucraina, deși nu imediat, dar destul de rapid și eficient, a opus Rusia Occidentului, „anulând” „strategiile de ieșire” ale acelor ruși care amenajau „aerodromuri de rezervă” în Europa. Vizele de turism sunt anulate, granițele se închid, oamenii își pierd cetățenia din cauza sancțiunilor, iar plecarea prin obținerea azilului politic este atât de dificilă încât de obicei nici măcar nu este luată în considerare. În esență, nu Putin însuși, ci oponenții săi au contribuit la crearea unei „cortine de fier” pe care Kremlinul o folosește în propriile scopuri.

Cortina de Fier care l-a ajutat pe Putin

Oponenții lui Putin au facilitat crearea unei „cortine de fier”, pe care Kremlinul o folosește. Odată ce „infrastructura” pentru teroarea selectivă a fost gata, autoritățile au început să persecute cei indezirabili – inițial destul de limitate ca sferă. Potrivit OVD-Info, din 2012, Rusia a văzut 3.600 de dosare penale motivate politic și aproximativ 8.000 de dosare administrative pentru „discreditarea” armatei din martie 2022 până în octombrie 2023. Condițiile devin din ce în ce mai severe, iar motivele din ce în ce mai banale, cufundând societatea în o stare de animație suspendată.

Alexei Navalnîi a fost cineva care a încercat să stârnească poporul rus în orice fel a putut. El și-a propus să obțină un rezultat care ar putea submina reputația autorității (amintim „partidul escrocilor și hoților”, așa cum chiar și reprezentanții partidelor cvasi-opoziționale din Duma de Stat au început să numească Rusia Unită) și astfel să pună bazele pentru înlăturarea plebiscitară a actuala camarilă a Kremlinului în alegeri. Acest lucru a avut niște șanse iluzorii în 2012, dar niciuna în anii 2020.

Au existat, în opinia mea, cel puțin două motive: pe de o parte, o majoritate de opoziție în Rusia este cu greu posibilă dacă mișcarea către schimbare nu este sancționată de autoritatea însăși (cum a fost cazul cu Gorbaciov); pe de altă parte, o schimbare a puterii prin mișcări de masă și alegeri este posibilă numai dacă există o scindare în interiorul elitei însăși (crearea unei noi Rusii era puțin probabilă fără Elțin, la fel cum eliberarea lui Mandela dintr-o închisoare sud-africană era imposibilă fără de Klerk. ).

Lipsa unor aliați

Navalnîi a înnegrit cu tărie întreaga elită rusă, necăutând niciun aliat în ea. În cele din urmă, alegerea corupției drept ținta principală a fost probabil neînțeleaptă, deoarece majoritatea rușilor s-au confruntat cu corupția și pentru prea mulți, aceasta a ușurat mai degrabă decât a complicat viața (și palatele conducătorilor din Rusia au fost întotdeauna văzute ca un dat). Cu toate acestea, Alexei Navalnîi a făcut cel mai important lucru în lupta sa: a încercat să-i aprindă pe ruși cu gânduri despre nedreptatea care se întâmplă în țara lor și să le reamintească că au cel puțin dreptul de vot. Din păcate, oamenii au fost surzi la apelurile lui.

Evenimentele de după moartea lui Navalnîi ridică, fără îndoială, semne de întrebare cu privire la perspectivele opoziției ruse, în care Navalnîi fusese lider timp de cel puțin un deceniu (chiar dacă inițial împărtășea simpatii cu Boris Nemțov). Aceste perspective mi se par sumbre. Pe de o parte, asociaților lui Navalnîi din FBK le lipsește carisma și viziunea sa vizionară, rămânând efectiv „grupul său de sprijin” în ultimii ani. Între timp, din 2020, adepții politicianului au fost în mod activ împinși din Rusia sau condamnați în țară, fiind curățați de viața publică.

Opoziția politică dispare

Fără un lider precum Navalnîi, mai ales unul care nu a părăsit Rusia și a suferit în închisorile lui Putin, ponderea politică a FBK scade brusc; mai mult, există deja discuții dacă corupția din regimul militarist rus ar putea fi o binecuvântare, subminând puterea agresorului; și nu văd alte teme printre asociații lui Navalnîi.

Pe de altă parte, o mare parte a emigrației de la sfârșitul celui de-al doilea an de război s-a transformat în mod evident din opoziția rusă într-un grup de sprijin pentru Ucraina, distanțandu-se de agenda națională și găsindu-se în strângerea de fonduri pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Nu exclud că tocmai asta pot face cel mai bine dizidenții acum — dar în ochii majorității covârșitoare a rușilor (chiar nu „pro-Putiniști”, ci cel puțin rezidenți ai regiunilor învecinate cu Ucraina), acest lucru îi face trădători, cu căruia dialogul este pur și simplu imposibil. După părerea mea, Alexei Navalnîi a fost ultimul politician major din opoziție care a rămas în Rusia și nu și-a condiționat viitorul de succesele armelor ucrainene. Prin urmare, pierderea lui este o lovitură catastrofală pentru forțele anti-Putin, ale cărei consecințe le vom vedea cu toții în curând.

O pierdere ireparabilă

Pierderea lui Navalnîi este o lovitură catastrofală pentru opoziție, ale cărei consecințe vom asista cu toții în curând. In concluzie, ce as vrea sa spun? În opinia mea, evenimentele recente (în totalitatea lor, nu doar moartea lui Alexei Navalnîi) marchează o piatră de hotar importantă în dezvoltarea Rusiei moderne: ele arată că țara noastră nu se poate elibera de nebunia lui Putin singură.

Rusia s-a născut și s-a dezvoltat ca imperiu, fără a adopta niciodată forma unui stat-națiune; statul nu a trăit niciodată din ingeniozitatea creatoare și munca populației, „hrănindu-se” cu resurse naturale și redistribuindu-le; un sentiment de excepționalism a fost insuflat în oameni de-a lungul secolelor – și, după cum arată istoria recentă, aceste eforturi cad pe un teren fertil.

Când Alexander Yanov a scris despre „Weimar Rusia”, a avut perfectă dreptate – rețeta de recuperare pare a fi doar cea mai radicală. Problema rămâne că Occidentului îi lipsește atât voința de a rezista Putinismului, cât și un plan de a încorpora Rusia în sine, care a transformat cândva Germania Weimar în Germania modernă.

Preluare după The Insider.