Oricât de radicală ar fi conducerea internă a Chinei, aceasta nu pare să aibă o strategie diferită de cea a Greciei Antice. Aceste principii derivă din convingerea că legea și justiția nu pot merge mai departe decât armele.

Cum se repetă istoria

În „Dialogul Melian”, Atena îi face unui vecin mai slab o ofertă pe care nu o poate refuza, să se alăture imperiului atenian sau să își asume moartea, însă acest vecin refuză prima variantă. Dialogul Melian nu este doar un episod istoric. Este o pildă despre consecințele unei nepotriviri de putere împotriva unui dușman amoral.

Tucidide este principalul cronicar al Războiului Peloponeziac și un martor ocular la multe dintre evenimentele războiului. În aceste povestiri, oamenii de stat atenieni sunt sinceri cu privire la natura exploatatoare a sistemului pe care îl supraveghează. În primii ani ai războiului, Pericle le reamintește compatrioților săi că Atena are un regim tiranic, indiferent de cât de liberali consideră că sunt.

Fondată ca o alianță democratică în urma războaielor persane, Liga Delian condusă de atenieni a degenerat într-un imperiu coercitiv în secolul al V-lea. Atena a mutat visteria de pe insula Delos la Atena, și-a convins aliații să renunțe la marină și le-a interzis să ridice ziduri în jurul orașelor.

În acest context, Tuicide povestește cum Melos a ocupat o locație strategică, în apropiere de Atena, făcând din insula un avanpost ideal pentru operațiuni navale. Adunarea ateniană a trimis o delegație pentru a nu capitula. După ce i-au rugat pe ambasadorii atenieni să le permită să-și mențină neutralitatea, au fost sfidate cererile atenienilor.

Dominația maritimă a Chinei

Dialogul Melian dezvăluie mai multe curente subterane în politica puterii ateniene. În primul rând, emisarii atenieni susțin că problemele de justiție apar rar în politica internațională, în absența unei parități. Această realitate nu este pierdută, deoarece fiecare se agață cu încăpățânare de independența lor.

O China cu înclinații ateniene ar fi o China dominatoare, aptă să agreseze vecinii care nu pot egala puterea diplomatică, economică sau militară chineză. China va înceta să creadă în capacitatea armatei americane de a proiecta puterea în apele asiatice pentru a susține libertatea mării.

În al doilea rând, o națiune puternică își poate folosi puterea pentru o varietate de scopuri derivate din frică, onoare și interes. Un imperiu ar putea să-și folosească puterea militară pentru a dobândi teritorii plasate strategic. Este îndoielnic dacă China va face excepție de la pretențiile sale de suveranitate asupra spațiului maritim și aerian. Filipine sau Malaezia sunt predispuse să fie dezamăgite dacă speră să primească îngăduință din partea Chinei. Beijingul s-ar putea retrage și din motive tactice, așa cum se pare că a făcut-o cu Filipine.

Celelalte state asiatice par predispuse să presupună că Statele Unite vor fi acolo pentru a le ajuta în contextul unei amenințări venite din partea Chinei. Dacă Beijingul îi convinge pe asiatici că armata americană nu poate ajunge la timp pentru a face diferența dintre victorie și înfrângere, își sporește șansele de a smulge controlul asupra mării și cerului de la vecinii săi. Recuperarea și păstrarea avantajului de luptă al Statelor Unite și convingerea aliaților și prietenilor regionali să își susțină drepturile maritime sunt cruciale pentru a ajuta Asia.

Există puține motive pentru a crede că există posibilitatea unei schimbări în atitudinea Chinei față de dreptul internațional și politica de putere, la fel cum și Atena a fost considerată de neînfrânt până când a umilit-o Sparta.