Străinii, fără drept de vot în Franţa

Senatorii francezi nu vor să acorde drept de vot străinilor.

Mai multe amendamente care prevăd acest drept, depuse de senatorii socialişti, ecologişti, comunişti şi radicali de stânga au fost respinse aseară de majoritatea de dreapta, cu sprijinul Guvernului, informează AFP.

Problema dreptului de vot acordat străinilor a provocat dezbateri aprinse. Ministrul Justiţiei, Rachida Dati, a criticat violent formaţiunile de stânga, acuzându-le că atunci când au fost la putere nu şi-au respectat promisiunile de a acorda drept de vot străinilor.             "Nicolas Sarkozy nu şi-a luat nici un angajament în această privinţă", astfel încât "nu putem primi lecţii de la stânga", a declarat ea.             "Ne apărăm convingerile şi acesta este cel mai elementar drept al nostru", a răspuns socialistul Bernard Frimat. El a precizat că stânga "nu a putut avansa", deoarece a fost afectată de "fiecare dată de veto-ul Senatului".             Senatorii UMP (majoritatea de dreapta) au argumentat că nu este posibilă acordarea unui drept de vot străinilor fără reciprocitate şi că este mai simplu ca străinii să depună cereri de naturalizare pentru a-şi exercita drepturile civice.

(10:13)