Complexul megalitic a servit drept criptă pentru mai multe generaţii ale unei dinastii conducătoare de acum 5.000 de ani.
Celebrul ansamblu megalitic Stonehenge a servit drept cimitir în primii 500 de ani după ridicarea sa, relatează BBC News şi agenţia France Presse.
După mai multe teste cu Carbon 14, arheologii din Marea Britanie au aflat, săptămâna aceasta, că în interiorul Stonehenge ar fi fost înmormântaţi membrii unei singure familii şi descendenţii acestora, cel mai probabil o dinastie conducătoare. „Acum este clar că Stonehenge a fost, în perioada tuturor marilor sale etape istorice, un loc de înmormântare“, spune Mike Parker Pearson, profesor de arheologie la Universitatea Sheffield. „Stonehenge a fost un cimitir încă de la începuturile sale şi până la apogeu, la mijlocul celui de-al treilea mileniu“ înaintea erei noastre, adaugă profesorul Pearson.
Rămăşiţele pământeşti din cel mai vechi mormânt descoperit la Stonehenge datează din perioada 3030-2880 î.Hr. Este vorba de o grămadă de oase şi dinţi, găsită într-una dintre „găurile Aubrey“. Până acum, arheologii credeau că ansamblul Stonehenge a servit drept cimitir doar între anii 2700 şi 2600 î.Hr., adică înaintea ridicării celebrelor blocuri de gresie. Un monument, mai multe teorii
„Nu cred că oamenii obişnuiţi erau îngropaţi la Stonehenge, în mod clar acesta era un loc special. Arheologii au lansat speculaţii potrivit cărora Stonehenge a fost ridicat de şefii preistorici de trib şi rezultatele noilor cercetări arată că aşa au stat probabil lucrurile“, subliniază profesorul de arheologie Mike Parker Pearson.
Alţi doi arheologi, profesorul Tim Darvill de la Universitatea Bournemouth şi profesorul Geoff Wainwright de la Societatea Anticarilor, au însă o teorie diferită despre ansamblul megalitic: ei susţin că Stonehenge ar fi fost, de fapt un „Lourdes neolitic“, un loc de pelerinaj unde oamenii veneau pentru a se vindeca de diverse boli. ATRACŢIE TURISTICĂ
Altar pentru neodruizi
Ansamblul Stonehenge din comitatul britanic Wiltshire a fost ridicat între anii 3000 şi 1600 î.H. Acesta reprezintă astăzi o mare atracţie turistică pentru neodruizi şi pentru adepţii mişcării New Age, care se adună în jurul său cu miile în fiecare an, pe data de 21 iunie, cu prilejul solstiţiului de vară din emisfera nordică. Arheologii au efectuat săpături şi în zona Durrington Walls şi au adus la lumina zilei, în 2006, noi locuinţe ale unui sat unde au trăit, probabil, constructorii complexului Stonehenge. Acestea erau situate de o parte şi de alta a unui drum care conducea la un râu.