În cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată astăzi în Dolj, prim-vicepreşedintele PD-L a adus o serie de critici la adresa adversarului său de la alegerile de săptămâna viitoare. Astfel, Theodor Stolojan l-a criticat pe Mircea Geoană, spunând că acesta "dă dovadă de o deteriorare de gândire".
Mai mult, democrat-liberalul a spus că Geoană nu merită să ajungă în Parlament şi nici PSD la guvernare, deoarece a încercat să fie un partid mai bun, dar nu a reuşit.
"Avem o propunere făcută de domnul Mircea Geoană de ai scuti pe cei care au făcut averi, cum zice dânsul ilicite, ilegale, deci iată ce îi trece prin cap domnului Mircea Geoană. El nu merită votul, pentru că nici măcar în Parlamentul României nu este bine să trimiţi un om care asemenea deteriorare de gândire", a declarat Stolojan, citat de Mediafax.
Mai mult, candidatul PD-L la funcţia de premier consideră că "ideile" lui Geoană îi sunt "băgate în cap" de cei din apropierea sa, care ar avea probleme cu justiţia.
"Nu mai vorbesc că domnul Geoană vrea să fie şi premier. Vă spun că nici în Parlamentul României nu merită să ajungă cu asemenea idei care i se bagă în cap de către toţi cei din jurul lui, care nu ştiu cum să facă să scape de justiţia română", a mai spus Stolojan.