Acum o lună, scriam în Evenimentul Zilei despre implicarea discretă a Chinei și Germaniei în negocieri de pace, ca intermediari între Rusia și Statele Unite. Nu știu câți dintre cititori m-au luat atunci în serios, dar iată că pe 24 februarie va fi lansat planul chinez de pace, pe care ministrul german de Externe, doamna Annalena Baerbock, îl și laudă, părând a-i cunoaște conținutul. Că doar nu degeaba scriu, încă din noiembrie anul trecut, despre ”Axa Berlin-Beijing”! Iar în timp ce emisarul chinez s-a dus să-l prezinte Moscovei, președintele american a făcut același lucru la Kiev. Dar cum s-a ajuns la această deblocare bruscă a negocierilor?

*** China a fost nevoită să-și reia și intensifice eforturile de pace pe fondul acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei din Serbia și mai ales de la Chișinău, care au confirmat la Beijing că, așa cum scriam la întâi februarie, domnul Putin nu are credibilitate: una zice și alta face. Iar ceea ce face nu convine Chinei, care are investiții mari în Balcani și speranțe pe măsură. 

Concret, domnul Putin a încercat să aplice, în acest capăt de Europa, ”știința” sovietică a loviturii de Stat. În epoca sovietică se considera că, din moment ce materialismul dialectic și istoric constituie ”știința supremă”, aplicațiile concrete nu puteau fi altfel decât ”științifice”: socialism ”științific”, alimentație ”științifică”, ateism ”științific”... Există chiar și destabilizarea ”științifică” a altor State. Inventatorul acesteia a fost Yuri Andropov, director KGB, director GRU și înfine lider al Uniunii Sovietice. Iar Moștenirea lui Andropov e vie: domnul Putin, fostul său subordonat, a inaugurat personal statuia sa din Sankt Petersburg și Placa memorială ce-i este dedicată, de pe sediul central al KGB.  Andropov a conceput o doctrină a loviturii de Stat în șapte pași, pe care Imperiul Moscovit a aplicat-o cu succes, în ultimii 67 de ani. Ne vom limita la trei exemple concludente: Budapesta - 1956, Praga – 1968 și București – 1989. 

*** Neascultarea ungurilor. La 15 mai 1955, prin Tratatul de Stat, Austria a fost reconstituită ca Stat suveran, independent, dar neutru. Asta a dat idei nesăbuite Guvernului de la Budapesta, condus de Nagy Imre, care a evocat „posibilitatea ca Ungaria să adopte statutul de neutralitate, după model austriac”. Declarația a stârnit mare supărare la Kremlin, iar la 18 aprilie 1956 i s-a transmis lui Nagy Imre, de către ambasadorul sovietic, să-și facă ”autocritica” și să  demisioneze. Nagy Imre a refuzat. A fost exclus din Partidul Comunist, dar a continuat să refuze.

Atitudini dușmănoase. Declarațiile prim-ministrului Nagy Imre au stârnit ”comentarii dușmănoase” (adică anticomuniste și anti-Moscova) în rândul poporului ungar. Au început să apară manifeste cerând plecarea trupelor rusești și alegeri libere. La 23 octombrie, la aniversarea a 108 ani de când generalul Bem preluase comanda trupelor revoluției de la 1848, 20.000 de protestatari s-au adunat la statuia acestuia din Budapesta. Președintele Uniunii Scriitorilor, Veres Péter, a citit un manifest cerând restabilirea suveranității Ungariei. 

Teroriștii. În acea seară, prim-secretarul Partidului Comunist Ungar, Ernő Gerő, a luat cuvântul la radio, condamnând cererile protestatarilor. Asta a turnat gaz pe foc: protestatarii s-au îndreptat spre Casa Radio, păzită de Securitatea comunistă ungară, ÁVH. A fost trimisă o delegație a demonstranților, cu cererea de a difuza o declarație de răspuns. Dar în rândurile demonstranților se strecuraseră provocatori, care au răspândit zvonul că delegații ar fi fost arestați și executați. Mulțimea a luat cu asalt Casa Radio: s-a lăsat cu masacru.

Au început violențele: grupuri înarmate de ”revoluționari” spânzurau pe stradă pe oricine li se părea suspect. Cel mai agresiv grup era condus de un anume Dudás József. Fără știrea celor care-l urmau, acest ”revoluționar” avea un trecut grăitor: militant al Partidului Comunist (ilegal) încă din 1932, fusese condamnat la 9 ani de închisoare, ca spion sovietic. Eliberat, petrecuse ceva vreme la Moscova, de unde se întorsese în 1945 pentru a fi infiltrat în partidele ”burgheze”. Era de fapt în legătura colonelului Malașenko, comandantul spionajului militar (GRU) din cadrul armatei sovietice de ocupație. Acest agent GRU a întocmit un Program în 25 de puncte, amplu mediatizat, cerând neutralitatea – adică ieșirea Ungariei din Pactul de la Varșovia.

Armata e cu noi! În mod straniu, Armata ungară nu a reacționat pentru calmarea situației ci, din contră, a dat o mână de ajutor la vânarea securiștilor – teroriști, distribuind un mare număr de arme așa-ziselor ”gărzi revoluționare”. Curios lucru: nu s-au distribuit și mijloace antitanc.

Opriți măcelul! În acele vremuri nu exista televiziune. În zorii zilei de 4 noiembrie, pe lungimea de undă a Radio Budapest a apărut din neant vocea tovarășului János Kádár care, abia revenit de la Moscova, a cerut imperativ: „Trebuie să oprim excesele elementelor contra-revoluționare. Ceasul acțiunii a venit. Vom apăra interesele muncitorilor și țăranilor, cuceririle democrației noastre populare.” După care a proclamat Frontul... scuze, Guvernul Provizoriu Revoluționar.

Tancurile. La ora la care tovarășul Kádár se făcea că lucrează la microfon, tancurile Moscovei intraseră deja în Budapesta: cu totul, 17 divizii blindate și mecanizate. În zori, la ora 4 și 25, s-au tras primele rafale. Canonada nu a încetat vreme de câteva zile și nopți, făcând mii de victime.

Prietenul lui Hrușciov. Nagy Imre a fugit de la sediul Guvernului, iar tovarășul Kádár, venit cu un TAB sovietic, s-a instalat prim-ministru. Îngrozită de așa-zisele ”gărzi revoluționare” și de canonada sovietică, populația l-a acceptat, în lipsa altei soluții. A rămas la Putere 32 de ani. 

*** Neascultarea cehilor. La fel în Cehoslovacia. În ianuarie 1968 a venit la Putere Alexander Dubček, care a evocat public posibilitatea unui ”comunism cu față umană”. Asta a stârnit mare supărare la Kremlin, care la 23 martie 1968 i-a transmis, în numele ”Lagărului Socialist”, să se lase de democratizare. În loc să asculte Glasul Moscovei, în aprilie Dubček a lansat un ”Program de Acțiune” care prevedea desființarea cenzurii, ba chiar posibilitatea unor alegeri democratice.

Atitudini dușmănoase. ”Program de Acțiune” a stârnit numeroase ”comentarii dușmănoase” (adică anticomuniste și anti-Moscova) în rândul cehilor și slovacilor. Au apărut cluburi politice, înafara controlului Partidului Comunist. Apoi au apărut și publicații ne-comuniste! Iar în vară, Televiziunea Cehă s-a eliberat din chingile Partidului: pe ecrane au apărut foști deținuți politic. 

Teroriștii cuvântului. O serie de lideri pro-sovietici din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac i-au solicitat lui Dubček să reprime această ”derivă ideologică”, dar din nou Dubček. Iar atunci, în mai 1968, spionajul sovietic, KGB, a demarat ”Operațiunea Progres”: infiltrarea de agenți având ca misiune radicalizarea mediilor contestatare, pentru a da Moscovei un motiv de intervenție militară. Polemicile au luat imediat o turnură anti-sovietică.

Opriți contrarevoluția! În august, pregătirile erau terminate și oamenii Moscovei din conducerea cehă au primit semnalul. Tovarășii Biľak, Švestka, Kolder, Indra și Kapek au alcătuit o cerere, adresată Moscovei, în termenii consacrați: „Trebuie să oprim excesele elementelor contra-revoluționare. Cerem ajutor urgent, inclusiv ajutor militar.” 

Tancurile. În aceiași noapte, tancurile Moscovei au trecut granița cehă: 200.000 de militari. Dar la acea oră, trupele rusești de aeroasalt ocupaseră deja aeroportul Ruzyně de lângă Praga, debarcaseră tanchetele și începuseră să ocupe principalele obiective din Capitală: podurile, sediul Partidului, sediul Guvernului, studiourile TV și Radio.

Armata e cu noi! În zori, sediul Președinției – Palatul Hradčany – era ocupat, Dubček era arestat, urcat în avion și în drum spre Kremlin. Armata cehoslovacă nu a reacționat: se încuiase în cazărmi. 

Prietenul lui Hrușciov. Dis-de-dimineață, la biroul președintelui Cehoslovaciei s-a prezentat tovarășul Gustáv Husák. Noul vicerege, venit cu un TAB sovietic, a domnit 20 de ani.  

*** Neascultarea românilor. În vara anului 1989, liderul României Socialiste, tovarășul Ceaușescu, a îndrăznit să ridice grasul împotriva noului curs politic al Moscovei, declarând public că Doctrina Gorbaciov e ”o trădare a socialismului”. Asta a stârnit mare supărare la Kremlin, care de două ori i-a transmis, în vara anului 1989, să se retragă de la Putere. În loc să asculte Glasul Moscovei, în noiembrie Ceaușescu a aranjat să fie reales în fruntea Partidului Comunist Român.

Atitudini dușmănoase. Neascultarea ungurilor a declanșat Planul ”Rafala”. Neascultarea cehilor a demarat Operațiunea ”Progres”. Neascultarea românilor a declanșat ”Planul Nistru”. În esență, era tot un plan de provocare, implicând aceiași operatori din trupele speciale sovietice, aduși din districtele militare Zakarpattia, Kiev și Odessa. Situația însă era diferită.

Nagy Imre sau Dubček erau lideri care inspirau speranță popoarelor lor. Ceaușescu însă își sacrificase poporul de dragul Planului Cincinal. De fapt, sovieticii îl ajutaseră să-și îngroape popularitatea. „Știrbescu Petre (revoluționar): Ați lăsat poporul fără mâncare, fără căldură, fără lumină. De ce chinuiți poporul în halul acesta? Nicolae Ceaușescu (oftând): Da. Este just. Dar am fost obligat să o fac. Știrbescu Petre: De cine? De cine? Nicolae Ceaușescu: Am cumpărat petrol și gaze din URSS. Și am convenit, în schimbul  acestora, să dăm alimente…”

Și mai era o diferență: armatele ungară și cehoslovacă erau sub control sovietic, riposta lor a fost ca și nulă. Dar Armata română nu era sub control sovietic. Deocamdată! Dacă la Budapesta sau Praga provocatorii Moscovei fuseseră trimiși să compromită mișcarea revendicativă, ei au fost trimiși în Republica Socialistă România cu o dublă misiune: să radicalizeze protestele și să compromită Armata română. Am analizat în detaliu modul în care s-au achitat de această dublă misiune în cartea mea Planul Nistru. Ajunge să spunem că s-au achitat strălucit și sângeros.

Teroriștii. După obicei, înainte de declanșarea destabilizării o serie de lideri pro-sovietici din cadrul Partidului Comunist Român i-au solicitat lui Ceaușescu să abandoneze această ”derivă ideologică” contra politicii Moscovei: Scrisoarea celor 6 (martie 1989). Dar, ca și Nagy, ca și Dubček, Ceaușescu a refuzat. Iar atunci, operatorii KGB și GRU au fost infiltrați în România și au acționat din plin pentru a da o turnură violentă, sângeroasă manifestațiilor populare de la Timișoara. Cu inconștiență, capii Statului și Armatei au marșat la provocare, moment în care s-a lansat în mass media internațională știrea falsă cu ”60.000 de morți”.

Opriți măcelul! Prima etapă a acțiunii s-a încheiat deci cu succes: generalii români aveau sânge pe mâini. Sângele poporului român! Asta îi făcea șantajabili. Generalul Milea a preferat să se sinucidă; ceilalți s-au lăsat șantajați. Astfel încât chiar din dubele de amplificare ale Armatei au pornit efectele speciale cu infrasunete care au spart mitingul ceaușist din 21 decembrie. Apoi, după obicei, Armata s-a încuiat în cazărmi, lăsând Puterea la discreția demonstranților.

A doua zi, tot după obicei, au intrat pe scenă oamenii Moscovei. Tovarășii Iliescu, Brucan și mulți alții, enumerați de Parchet în Dosarul Revoluției, s-au autodeclarat conducători ai României, au inventat o ”amenințare contra-revoluționară, terorist-securistă” și au alcătuit o cerere, adresată Moscovei, în termenii consacrați: „Trebuie să oprim excesele elementelor contra-revoluționare. Cerem ajutor urgent, inclusiv ajutor militar.” Parcă ar fi traducere din maghiară sau cehă! De fapt e traducere din limba rusă.

Tancurile. Nu a fost nevoie ca, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, tancurile Moscovei să treacă granița. Au rămas la frontiere, cu motoarele pornite. Ca un element de presiune asupra generalilor români. Știindu-se cu sânge pe mâini, generalii lui Ceaușescu s-au supus, iar Moscova a instalat în fruntea Statului oamenii săi. Nu a fost nevoie nici să trimită parașutiști sovietici să-l aresteze pe Ceaușescu și să-l urce în avion. L-au urcat în elicopter și l-au arestat chiar generalii săi! În rest, destinul său a fost identic cu cel al lui Nagy Imre, cu singura diferență că unul a fost spânzurat, iar celălalt a fost împușcat. 

Armata e cu noi! Înainte de lăsarea serii, sediul Comitetului Central, localurile Televiziunii și Radioului erau ocupate, iar Ceaușescu era arestat în cazarma de la Târgoviște. Partida fusese câștigată de Moscova, cu ajutorul neprețuit al Armatei socialiste, nominal al ministrului Apărării, generalul Stănculescu. Dânsul aderase la planurile Kremlinului în vara anului 1989, cu prilejul unei întâlniri secrete cu emisarii spionajului militar sovietic, GRU, petrecută în Ungaria, la Balaton.

Prietenul lui Gorbaciov. Dacă tovarășii Kádár și Husák au venit la Putere cu un TAB sovietic, tovarășul Iliescu a venit la putere cu un TAB al Armatei socialiste. În rest, pe fundalul ieșirii în stradă a sute de mii de români, un grup restrâns a aplicat același șablon moscovit.

 *** Șablonul moscovit. Dar care este rețeta Loviturii de stat ”științifice”, de tradiție moscovită? Pentru a evita orice interpretare neavenită, vom adopta procedurile folosite de NATO la aplicații și manevre. Vom inventa deci un Stat fictiv – Moldovia, cu capitala la Chișenou și condus de un președinte imaginar, doamna Săndulescu.

Neascultarea moldovienilor. La 27 august 1991, Republica Moldovia și-a declarat independența față de Imperiu și neutralitatea. În realitate, Moldovia a aderat la CeSeY, organizație condusă de foștii stăpâni imperiali, care vreme de 30 de ani au impus moldovienilor conducători dintre prietenii lor, ai stăpânilor. Până când moldovienii s-au săturat să fie conduși de slugile Imperiului și, la 24 decembrie 2020, au ales-o în fruntea Statului pe doamna Săndulescu. 

Noua Putere de la Chișenou, condusă de doamna Săndulescu, a început să evoce public „posibilitatea ca Moldovia să iasă din CeSeY, după model udrainean”. Asta a stârnit mare supărare la Kremlin, iar în tot cursul anului 2021 diverși generali de-ai Imperiului vecin și neprieten i-au tot transmis respectivei doamne să-și facă autocritica, că de nu, s-ar putea să fie ”denazificată”. Dar doamna Săndulescu, nu și nu! Ba mai grav, a declarat că Moldovia ar trebui să adere la Uniunea Bruxelleză. Ceea ce i-a atras o replică dură și amenințătoare din partea Ministrului Imperial de externe, domnul Sergey Latrov: să-și bage mințile-n cap, că de nu...

Atitudini dușmănoase. Atitudinea doamnei președinte Săndulescu a stârnit numeroase ”comentarii dușmănoase” (adică anti-imperiale) în rândul cetățenilor Moldoviei. Pe acest fond, având sprijin popular, Președinția și Guvernul Moldoviei au decis să se angreneze în vastul efort internațional ”dușmănos”, de ajutorare a Udrainei, pe care Imperiul încearcă să o subjuge. Curând, trei căi importante de ajutorare au ajuns să treacă prin sau pe lângă Moldrovia.

Teroriștii. Pentru a rezolva situația, Imperiul a decis să dea o lovitură de Stat, după rețeta moscovită, să o înlăture pe doamna Săndulescu și să pună în fruntea Moldoviei un conducător, dintre oamenii de casă ai stăpânilor. 

La Budapesta, în 1956, destabilizarea a început cu o adunare neautorizată, la statuia generalului Bem. La București, în 1989, a început când cu mitingul din Piața Palatului. La Chișenou, incidentul inițial urma să se producă la meciul de fotbal: ”Franctiror” – Serbograd contra ”Mareșal” – Dniestrovia. Guvernul de la Serbograd fusese pus sub presiune: vă sprijinim în problema Kosovo, dar biletele de avion pentru suporterii echipei ”Franctiror” se distribuite prin Agenția de Turism ”Vagner”. În Dniestrovia, de distribuirea biletelor s-au ocupat Grupul Operațional de Forțe Imperiale. La Chișenou, pe stadion, urmau să se întâlnească vagneriștii și pacificatorii: o încăierare pe cinste, soldată cu devastarea orașului, terorizarea populației și capturarea sediilor Guvernului, Președinției, Televiziunii și Radioului. Ca de obicei! 

Armata e cu noi! Armata și Poliția din Moldovia urmau să asiste pasiv la evenimente. Pe de-o parte, fiindcă unii dintre comandanți au fost astă-vară pe la Balaton, precum răposatul Stănculescu. Pe de altă parte, pentru că diversioniștii Imperiului și-au făcut bine treaba, înăuntrul și înafara frontierelor Moldoviei: polițiștii și militarii sunt prost plătiți, echipamentul e bun de muzeu – totul, sub pretextul ”neutralității”. Iar în statele vecine, provocatori imperiali din vreme implantați în reprezentanțele Comisiei Bruxelleze ridică periodic ”problema” desființării pensiilor militare, pentru ca Armata moldovieană să știe bine: dacă aderați la Uniunea Bruxelleză, cum vă îndeamnă doamna Săndulescu, veți rămâne fără pensii, ca militarii români!

Opriți măcelul! Pe fondul violențelor declanșate de vagneriști și pacificatori, un grup de tovarăși, în frunte cu binecunoscutul pion imperial Ygor Dodoneț, va adresa Împăratului obișnuita cerere de ajutor: „Trebuie să oprim excesele elementelor contra-revoluționare. Ceasul acțiunii a venit. Vom apăra interesele muncitorilor și țăranilor, cuceririle democrației noastre populare”. După care grupul de tovarăși se va constitui în Front al Salvării Naționale și o va pune sub urmărire pe doamna Maia Săndulescu, pentru a o ”denazifica”.

Tancurile. Imediat ce e difuzat mesajul FSN – Dodoneț, tancurile Grupul Operațional de Forțe Imperiale intră în Moldovia și ocupă Aeroportul Chișenou. Dar ”pacificatorii” sunt prea puțini pentru a face față miilor de teroriști-securiști! Ca din întâmplare, Flota Imperială e desfășurată în apropiere, gata să deschidă, cu puterea sa de foc, un culoar prin spațiul aerian al Udrainei. Avioanele aerodesantului imperial aterizează deci unul după altul la Chișenou dar – minune mare! – în loc s-o ia spre oraș, o iau spre Udraina, spre portul Wodessa! Pe care-l cuceresc prin surprindere, tocmai când Împăratul sărbătorește un an de la începutul ”denazificării” Udrainei...

Prietenul KGB-ului, sosit călare pe TAB-urile imperiale, se și vedea președinte. Pentru cel puțin 20 de ani, ca tovarășul Gustáv Husák, sau poate chiar pentru 32 de ani, ca tovarășul János Kádár! Dar n-a fost să fie. Întrunirea de la Balaton, la care unii dintre capii Poliției și Armatei moldoviene au fost prelucrați de spionii Imperiului, n-a scăpat atenției serviciului de contraspionaj al Armatei balatoneze. Care a protestat pe lângă prim-ministrul Viktor Torbánt: Republica Balatonia se angrenează într-un joc care miroase a trădare a NATO, sub pretextul luptei împotriva ”soroșistei” Săndulescu! Domnul Torbán, ale cărui simpatii imperiale sunt de notorietate, a rezolvat problema dând afară din Armată câteva sute de ofițeri: prea sunt pro - bruxellezi! 

Dintre cele câteva sute de ofițeri epurați, se vor fi găsit câțiva cu adevărat pro-bruxellezi, care să dea un telefon unde se cuvine. Iar la reprezentanțele Uniunii Bruxelleze, nu întotdeauna răspund la telefon trădători vânduți pe ruble imperiale. Astfel încât tărășenia cu meciul de fotbal aranjat prin Agenția de Turism ”Vagner” s-a aflat la timp. Doamna președinte Săndulescu a reacționat epurând Guvernul Moldoviei de elementele compromise, apoi a hotărât că meciul de fotbal ”Franctiror” / ”Mareșal” se va desfășura fără spectatori și a dispus închiderea spațiul aerian. Adică, tunurile antiaeriene au fost scoase la capul pistelor Aeroportului Chișenou, sub pretextul că un fel de balon meteorologic s-ar fi rătăcit pe acolo. În același timp, un alt balon suspect se rătăcise 300 km. mai spre sud, așa că și antiaeriana românească a fost și ea în alertă – ca din întâmplare, câteva divizioane erau la aplicații prin zonă, pe la Capul Midia...

Iar răsplata eșecului nu a întârziat să apară: în timp ce un nou val de amenințări se prăvale asupra ”Moldoviei”, Împăratul a sistat livrarea de arme, provizii și muniții celor de la ”Vagner”. Și nici să recruteze pușcăriași nu mai au voie! Chiar și efendi Kadîrov s-a distanțat de puciștii ratați. Dar ultimul dintre ”adevărații credincioși” rămâne domnul Orbán, care mai deunăzi încerca să ne convingă că, ajutând Ucraina, ”Europa plutește în derivă în război chiar în aceste minute”.

*** Evident, acesta este un exercițiu de imaginație, un exemplu de istorie alternativă. Orice asemănare cu situații, fapte și personaje reale este, zău, produsul unei odioase întâmplări! 

Și astfel se face că, a doua zi după încercarea de lovitură de Stat din ”Moldovia”, a sosit la Conferința de la Munchen domnul Wang Yi, consilierul principal pe probleme de politică externă al domnului Xi Jinping. Spre surprinderea multora, trimisul chinez a declarat că „acest război nu mai poate continua să facă ravagii”, drept care „Beijingul este pregătit să prezinte o propunere de pace pentru Ucraina”. După care dânsul a plecat la Moscova, să-i pună în vedere domnului Putin că, dacă mai întreprinde o nouă destabilizare în Europa de Est, i se va retrage total încrederea. Fiindcă a implicat Serbia în tentativa de la Chișinău, iar prin Serbia trece acea magistrală feroviară în care China a investit mult! Și dacă Belgradul va fi pus sub embargou? Acțiunile destabilizatoare ale Kremlinului strică planul de afaceri al Chinei, și asta chiar acum, când Beijingul amorsează o nouă deschidere, pentru a-și soluționa problemele socioeconomice post-pandemie. Să auzim cât de curând de mai bine!