„A fost un fel de Steve Jobs al perioadei renascentiste. Ideile lui au fost mereu cu un pas înaintea timpului său, riscând totul cu ideile sale netestate, dar de care era mereu sigur că funcţionează”, spunea Sandro Berra, directorul „Tipoteca Italiană”, cel mai mare muzeu dedicat tipografiei din Italia, pentru portalul „Smithsonian”.
Berra se referea la Aldus Manutius, sau Aldo Manuzio, care a trăit între 1449 și 1515. Acesta a schimbat pentru totdeauna faţa tiparului şi modul în care omenirea percepea ideea de lectură, cărţile fiind foarte greu accesibile societăţii.
El a introdus pentru prima oară fontul „italic” folosit astăzi de toată lumea, înlocuind caracterele gotice. Mai mult, a contribuit la standardizarea semnelor de punctuaţie şi a definit concret regulile de folosire a punctului şi a virgulei.
“Mereu aflat în căutarea inovaţiei în domeniul său asumându-şi orice risc, Aldus a adus cărţile mai aproape de publicul larg, odată cu publicarea primei sale cărţi, în 1493. Înainte de mica sa revoluţie, cărţile erau privite ca obiecte extrem de preţioase, păstrate în colecţii private sau mănăstiri, incaccesibile chiar şi pentru mulţi oameni de ştiinţă”, explică Dan C Mihăescu într-unul din episoadele seriei sale Cartea de la ora 5.
Născut lângă Roma, în 1490, la vârsta de 40 de ani, Aldus Manutius s-a mutat în Veneţia, unde şi-a deschis propria editură „Aldine Press”. Prima carte tipărită a fost „Erotemata” scrisă de împăratul bizantin Constantin al XI-lea, urmată de alte 130 de titluri, inclusiv opere de Aristotel sau Teofrast.
În 1502 a tipărit „Divina Comedie” a lui Dante, când a lansat și emblema tipografiei sale, un delfin înfăşurat în jurul unei ancore, insipirată din expresia latinească „Lente Festina” (n.r. a te grăbi încet). Emblema este folosită şi astăzi de editura „Doubleday”.
Recomandările noastre
