Steve Bannon, galben de invidie pe Elon Musk

Steve Bannon, galben de invidie pe Elon Musk

Cândva un apropiat important al lui Donald Trump, Steve Bannon este acum galben de invidie pe Elon Musk, care pare să aibă mult mai multă influență asupra preșeidntelui decât a avut el vreodată.

Bannon, galben de invidie pe Musk

„Are maturitatea unui copil. E un om rău și mi-am propus să-l opresc”, a declarat fostul strateg-șef de la Casa Albă, timp de șapte luni, până când a fost dat afară de Trump.

Bannon susține că „singurul obiectiv al lui Elon Musk este să devină miliardar”.

De la victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, un nume este pe buzele tuturor: Elon Musk.

În ultimul timp, miliardarul, numit recent șeful ministerului „eficienței guvernamentale” (DOGE), pare să-și acorde tot mai mult spațiu pe scena geopolitică internațională, înmulţindu-şi declarațiile provocatoare și atrăgându-şi mânia detractorilor săi.

Un dezacord cu privire la vize

Printre aceștia se numără și un anume Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump care i-a adus accesul prima dată la Casa Albă în competiţia cu Hillary Clinton în 2016.

Într-un interviu acordat cotidianului italian „Corriere della Sera”, fosta mână dreaptă a republicanului a făcut numeroase remarci usturătoare la adresa lui Elon Musk, evocând în special dezacordul lor cu privire la problema acordării vizei H1B.

Elon Musk

Elon Musk. Sursa foto: Facebook/Elon Musk

În opinia patronului Tesla, această viză permite atragerea de profesioniști calificați și specializați în Statele Unite.

Pentru Steve Bannon, dimpotrivă, este de neconceput să oferi locuri de muncă bine plătite unor muncitori străini.

Dar în fața numeroaselor critici care împărtășesc opinia lui Steve Bannon, Elon Musk a trebuit să facă un pas înapoi și să accepte o reformă a acestui sistem.

Bannon: Oamenii din jurul lui Trump s-au săturat de el

„A suferit o înfrângere cu vizele H1B, a numit mișcarea noastră rasistă și înapoiată și a pierdut. Are maturitatea unui copil”, reacționează Steve Bannon în ziarul italian.

„După pierderea credibilității în Statele Unite și după ce oamenii din preajma lui Trump s-au săturat de el, a încercat să-și schimbe discursul. I-am văzut caracterul intruziv, lipsa de înțelegere a problemelor reale și atitudinea egoistă. Singurul său scop este să devină miliardar”, mai acuză Bannon

„Este o persoană foarte rea și mi-am făcut o misiune personală din a-l opri”, a mai amenințat fostul apropiat al lui Trump, potrvit La Libre Belgique.

(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)