Stenogramele şpăgilor din spitale. Cum cerşeau un post candidatele: „Am reuşit să fac rost de bănuţii ăia, 500 de euro”
- Răzvan Moldoveanu
- 20 ianuarie 2012, 17:20
Fosta șefă de la Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie primea șpaga în plicuri sau cutii cu bomboane, în biroul de serviciu. Din discuţii reiese că managerul era la curent, dar procurorii nu-l pot incrimina. Între 1.500 şi 2.500 de euro era tariful pentru a te angaja ca infirmieră sau asistentă medicală.
Amănunte picante ies la iveală din dosarul spăgii la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție, prin care fosta șefă a Serviciului de Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie și o infirmieră de la Spitalul de Copii au fost puse sub acuzare, conține peste 100 de pagini de interceptări telefonice. Anchetatorii au precizat, în actul de acuzare al celor două inculpate, că valoarea șpăgii pentru un post de asistent medical era de 2.500 de euro, pentru infirmier - 1.500 de euro iar pentru registrator medical era între 1.000 - 1.500 de euro. Şefa de personal le dădea subiectele gata rezolvate
Fosta șefă a Serviciului de Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie din Iași și infirmiera de la Spitalul de Copii "Sf. Maria" au fost denunțate de mai multe persoane care au dat șpagă pentru a se angaja la unitatea medicală. La dosarul penal trimis spre judecare la Tribunalul Iași, în care Odorica Brîndușa Păcurici (șefa de la personal) și Elena Popa (infirmieră) sunt acuzate pentru fapte de corupție, sunt transcrise, în peste 100 de pagini, numeroase convorbiri telefonice și ambientale. Din interceptări reiese modul în care fosta șefă de personal și infirmiera procedau pentru ca persoanele care au dat mită să fie angajate ilegal la Spitalul de Neurochirurgie. Cele care dădeau șpaga, erau puse să facă voluntariat în spital, până la organizarea unui concurs, iar Brândușa Păcurici le dădea subiectele gata rezolvate celor de la care a primit banii. Procurorii au menționat că șpaga era dată fostei șefe de la personal într-un plic sau într-o cutie cu bomboane chiar în biroul său de serviciu, iar infirmiera primea banii și în magazinul din curtea Spitalului de Copii. Anchetatorii au precizat în rechizitoriu că Brîndușei Păcurici i se spunea "Doamna". „Te îmbraci în pantalon la dungă, cămăşuţă albă, să pari o femeie la locul tău”
14 martie 2011, discuție dintre Ianus Ana Mariana și Elena Popa: Elena Popa: Ți-a zis Doamna cum să te duci mâine îmbrăcată, da? Ana Mariana Ianus: Nu, nu, nu mi-a zis. Că eu voiam să trimit o colegă de-a mea să întrebe. Da' mâine-i numai interviul sau îi proba scrisă? Elena Popa: Exact! Interviul mâine, poimâine proba scrisă, poimâine proba practică. Ana Mariana Ianus: Aha. Elena Popa: Vezi, poate te întreabă managerul și te apuci să spui c-ai făcut voluntariat. Că el te cunoaște. Deci spui numai în caz că te întreabă. Nu te apuci să-i spui că ai casa ta. Nu te apuci să-i spui că bărbată-tu are servici. Ești necăjită și că-ți dorești un servici. Ana Mariana Ianus: Da. Asta ... Na, asta știam că trebuie să zic, dar oricum .. Dacă-s ăștia, cum îi zice, Popescu, aceia care-s acolo, aceia mă cunosc, știe că-s ... Elena Popa: Eu bănui că te cunoaște și Eva. Deci te îmbraci cu pantaloni la dungă, cămășuță albă, nu ... să pari, într-adevar, o femeie la locul tău. Da? Ana Mariana Ianus: Da, normal. Serioasă ... nu cu buricul gol, știu. Elena Popa: Serioasă. Dacă nu ești, să fii, să pari. Poți să-ți faci și fițuici. Asta poți să-i spui că ai încercat și la primul examen și că ai fost picată. Ana Mariana Ianus: Da. Da' mi-am făcut deja fițuici. Elena Popa: Îți faci, pentru că mâine în comisie va fi Doamna. Doamna și cu dânsul. Deci, nu ai de ce să te pierzi, nu ai de ce să te fîstâcești, nu! Te rușinezi un picuț, te înroșești la față, ca să pari o femeie ... că ești bună de .... „Şefa foloseşte parfumuri de milioane, mănâncă bomboane de 350.000”
De asemenea, anchetatorii au descoperit tarifele pe care le cerea fosta șefă de la Resurse Umane doritorilor de slujbe: 2.500 de euro pentru un post de asistent medical, 1.500 pentru infirmier, 1.000 de euro pentru șofer de ambulanță și între 1.000 - 1.500 pentru registrator medical. Discuţie din 14 martie 2011 - Elena Voino cu Elena Popa: Elena Voino: Voiam să vă întreb, oare trebuie să-i duc ceva la asistenta șefă? Asta-i așa de simandicoasă, că nu știu ce să-i iau. Mi-a zis și o asistentă că "nu știu ce să te învăț, pentru că ea folosește parfumuri de milioane, mănâncă bomboane de 350 de mii, nu ştiu de care...”. Elena Popa: Merci? E.V.: Merci, da, cică astea-i plăcerea doctorilor de aici" Discuție ambientală dintre Marta Miron și Odorica Brîndușa Păcurici: Odorica Brîndușa Pacurici : Vreau să mergi cu mine să nu uit să-ți dau ceva. Marta Miron: Hai că vă aștept pe hol acolo, la măsuță, da? Odorica Brîndușa Pacurici: Pe hol sau aici, unde vrei tu! Marta Miron: Am venit și eu la dumneavoastră cu ... (neinteligibil) Eu am reușit să fac rost de bănuții ăia, de 500 de euro. Odorica Brândușa Pacurici: Să vedem cine ... (neinteligibil). Dacă îi dăm managerului sau doamnei. Nu ştiu exact cui încă. ... Marta Miron: Da, da. Odorica Brîndușa Pacurici: Știi? Marta Miron: Păi, eu nu am avut. I-am împrumutat. Odorica Brîndușa Pacurici: Da. Marta Miron: Și am promisiunea că luni sau marți, cel mai târziu, îi am. Odorica Brîndușa Pacurici: Să vedem cui să-i dăm. Marta Miron: Dacă ... (neinteligibil) că mă gândesc că pe lângă aia o mie pe care vi i-am dat atunci și ăștia 500 ... Odorica Brîndușa Pacurici: Nu, mamă, nu, nu. Deci, eu chiar aș vrea ... Marta Miron: Chiar vreau să fie ... Știți cum îi? Vreau să fie locul sigur să ... fim siguri că ... Odorica Brîndușa Păcurici: Păi şi eu îmi doresc tot sigur, vreau să fie ... De aceea ți-am și spus, că altfel o lăsam. Da, haide să .. Mai vorbim. Marta Miron: Păi și eu când să vi-i dau, că eu v-am spus, luni, marți pot să fac rost. Odorica Brîndușa Păcurici: Deci, miercuri, joi ... că doar nu arde. Până vineri, că doar concursul îi pe 15 mai" CITIȚI ȘI:
- De ce totul în spital costă: 2.000 de euro şpagă ca să te angajezi asistentă medicală
- ÎMBOGĂȚIȚI pe spatele bolnavilor. Ce medici iau ȘPAGĂ 3.000 de euro pe operație
- Cultul șpăgii în spitale. Cum scăpăm de mita din sistemul sanitar?