În 1923, Stelian Popescu întreprinde o călătorie în Suedia. Directorul Universului e un om bogat. Cu toate acestea nu-l întîlnim călătorind în străinătate pe banii lui, pentru a cunoaște noi și noi teritorii.

Călătoria în Suedia e un chilipir.

Stelian Popescu merge în Suedia pentru a participa la un Congres de presă deschis pe 16 iunie 1923, cu prilejul expoziției dedicate aniversării a 300 de ani de la fondarea orașului port Götteborg. Invitația îi e dată lui Stelian Popescu de De Wirsén, ambasadorul Suediei la București. Așadar, Stelian Popescu călătorește în Suedia pe banii statului suedez. Vizita se soldează, pe lîngă banchetele despre care autorul ne spune că picau unul după altul, cu un serial de reportaje în Universul din 1923, strînse în 1924 în volumul O călătorie în Suedia, apărut la Editura ziarului Universul. Călătoria în Suedia stă astfel sub semnul permanentei uimiri a lui Stelian Popescu în fața a ceea ce întîlnește în cale. Printre aceste minunății, cea mai interesantă mi se pare pățania cu geanta. Directorul Universului merge cu trenul pe ruta Austria, Germania, Suedia. Trece cu bacul Marea Baltică, spre uimirea lui încîntată, într-un tren suit pe vapor. După cinci ore de traversare, grea pentru călătorul nostru, care suferă de rău de mare, la opt dimineața, trenul e tras pe uscat. Cum garnitura mergea la Stockholm, Stelian Popescu schimbă trenul la Malmö, pentru Götteborg. Are loc, așadar, o mutare dintr-un vagon într-altul:

„Răul de mare mă zdruncinase mult. Eram amețit, fără putere, și cînd conductorul veni să-mi amintească de schimbarea vagonului, îl rugai să aibă el grija mutării bagajelor, iar eu m-am dus în compartimentul indicat și mă lungii pe canapea.”

Cînd își revine, constată lipsa unei serviete:

„După vreo oră îmi revenii, și uitîndumă la bagaje, avui surpriza dezagreabilă a lipsei unei serviete în care aveam lucruri importante. Avusei un moment de deznădejde, pe care nu-l voi uita niciodată. Caut conductorul. Nu mai era cel cu care venisem. Explicai conductorului cel nou ce mi se întîmplase. Foarte calm, el îmi răspunse, într-o franțuzească «trasă de păr», să n-am nici o teamă, că sînt pe pămîntul Suediei și aici nu se pierde și nu se fură nimic.

Îmi ceru indicații mai lămurite asupra genții pierdute și-mi spuse că în cursul călătoriei, la a doua gară, unde se va opri trenul, voi avea din gara Malmö, unde se schimbase vagonul, știri precise.”

Stelian Popescu vine din România. România trenurilor care, comparate cu cele din Suedia, i se par vehicu de Ev Mediu: „Călătoria în trenurile suedeze este o plăcere. Nu sînt decît vagoane de cl. II și III și vagoane de dormit. Curățenia este exemplară – ca într-un salon. Compartimentele sînt spațioase, cu canapele largi îmbrăcate în piele fină, comode, cu geamuri mari, așa cum sunt în vagoanele-restaurante de la noi. În fiecare vagon e un lavabou cu apă din abundență și săpun care îți cade în mînă apăsînd pe resortul unei cutii unde e pus. Într-un dulap sînt frumos așezate șervete curate din belșug; cele uzate se aruncă la coș, fără ca cineva să se atingă de ele.

Trenurile, cînd pornesc, nici nu se simte, după cum nu se simte nici zguduitura mersului, căci la cele mai multe vagoane s-au introdus acum rulmenți cu bile, ca la automobile – o invenție a marei Societăți industriale S.K.F., despre care voi vorbi cu ocaziunea descrierii expoziției.

M-am gîndit cu amărăciune cum sînt azi trenurile la noi, cîtă murdărie domnește în ele, cît de vitregi sînt călătorii cu vagoanele și zestrea lor, și mi-am dat repede seama că tot ceea ce a înfăptuit poporul suedez în afară de munca lui perseverentă, demnă de imitat de noi, este și efectul stării de îndelungată pace în care trăiește și care a permis civilizației să se dezvolte pe deplin în această parte a lumii. Suedia n-a mai avut războaie de peste o sută de ani.”

Nu e vorba de nici o perioadă de pace ca explicație a prăpastiei dintre trenurile suedeze și trenurile noastre. Și cea mai bună dovadă e faptul că și acum, în 2019, după aproape o sută de ani de la călătoria lui Stelian Popescu în Suedia, trenurile noastre sînt tot precum cele din 1923, prin comparație cu trenurile suedeze.

Nu e de mirare că asigurările date de conductor îl fac să surîdă neîncrezător. Cum adică în Suedia nu se pierde nimic? Cum adică, deși a pierdut servieta în tren, cînd va ajunge la hotel o s-o aibă? „Nu i-am dat, bine înțeles, nici un crezămînt și am continuat să mă frămînt de colo pînă colo. În același compartiment cu mine se afla un domn, care văzîndumă agitat, se recomandă, Chauvin, consulul Franței în Norvegia. Se interesă de ceea ce mi s-a întîmplat, și după ce-i povestii, mă asigură și el să n-am nici o grijă, căci în această țară nu se pierde nimic. Cum el la prima gară se da jos, mă asigură că se va interesa de geanta mea și chiar în drum îmi va comunica știri exacte și, desigur, bune.

Trenul s-a oprit și ne-am despărțit strîngîndu-i mîna cu destulă îndoială asupra tuturor asigurărilor lui.” Venit din România unde nu numai că se pierde, dar se și fură totul, Stelian Popescu e cu gîndul numai la servieta rătăcită :

„Pe la orele 10 dimineața, ni s-a anunțat că vagonul-restaurant este atașat și putem lua cafeaua – care la ei se numește micul dejun – deși este o mîncare în toată regula: unt, șuncă, tot felul de mezeluri, ouă, brînzeturi, bere, lapte și cafea, sau ceai. Cu toate că gîndul nu-mi era la mîncare, ci la geanta pierdută, totuși am trecut în vagonul-restaurant și am luat și eu laptele.”

Se înțelege că deși un asemenea mic dejun nu se găsește în București nici la un restaurant care stă pe loc, gîndul lui e numai la geantă. La gara următoare are o surpriză:

„La gara Helsinborg, trenul se opri cîteva minute. După plecare, conductorul îmi aduse o telegramă, în care se spunea: «Geanta cu inițialele S.P., rămasă în vagonul de dormit, se află în posesia șefului gării Malmö, care o va expedia cu primul tren la Götteborg, pe adresa d-lui Mellgren, consulul Franței spre a o preda d-lui Stelian Popescu». Mă gîndeam că dacă s-a găsit servieta, se poate să lipsească conținutul ei, totuși mi-am urmat călătoria mai liniștit.”

Da, servieta se găsise. Dar mai mult ca sigur - își zice Stelian Popescu din România – i-au luat conținutul.

La Götteborg, Stelian Popescu are drept principală grijă să se intereseze de servietă:

„Am ajuns la Götteborg în ziua de 15 Iunie, orele 2.30 d.a. Prima mea grijă la descinderea din tren, a fost să întreb pe șeful gării cînd sosește al doilea tren din direcția Malmö de unde venisem, spre a vedea ce a devenit geanta mea și unde este biroul presei. Mi s-a răspuns că primul tren sosește seara la orele 8.30 și că biroul pentru primirea străinilor este chiar în fața gării. ”

De aici o duce într-o încîntare continuă, cea mai importantă fiind încîntarea produsă de atenția acordată de gazde fiecărui invitat:

„Cu automobilul mă îndreptai spre hotel, unde găsii o cameră frumoasă de o curățenie exemplară, iar pe birou un teanc de hîrtii, cu tot felul de cataloage, reclame, albume, planul orașului, descrierea expoziției, programul vizitei publiciștilor străini, etc., și o Biblie în românește. Biblia nu lipsește din nici o casă sau hotel din Suedia și ea arată puterea credinței acestui popor. Fiecare invitat avea în camera sa cîte un exemplar, în limba țării sale. Organizatorii expoziției ca și ai primirii publiciștilor și ziariștilor străini, au un merit extraordinar pentru felul cum au știut să prevadă pînă în cele mai mici amănunte tot ce este necesar în astfel de împrejurări.” Spre uluirea sa, la hotel e ținut la curent cu mersul servietei care îl urma conștiincioasă:

„Între hîrtiile de pe biroul meu găsii și o telegramă a șefului gării Malmö, prin care îmi făcea cunoscut că geanta mea a fost expediată pe adresa consulului Franței. Tot răsfoind cataloagele și hîrtiile de pe birou, văzui că ceasul era 11, dar noapte tot nu se făcuse. Ieșii în oraș ca să mă orientez puțin, să-l cunosc și sămi dau seama de el. Lumea furnica de colo pînă colo, ca în mijlocul zilei. Abia pe la orele 12 s-a mai întunecat puțin, cum este la noi în amurg, pentru ca din nou să înceapă să se lumineze.”

Cum dracu să nu te crucești? Șeful gării din Malmö, unde rătăcise servieta, îi telegrafia că geanta e pe drum. A doua zi, intră în posesia servietei. Dîndu-și seama că aserțiunea În Suedia nimic nu se pierde e adevărată:

„A doua zi, la orele 9, sună telefonul, și dl. Mellgren, consulul Franței, mă rugă să-i spun la ce oră mă poate vedea, căci are să-mi predea un pachet. L-am rugat să-mi dea adresa, spunîndu-i că voi trece imediat să-l văd, dar el îmi răspunse că nu este nevoie, deoarece, în cinci minute va fi la mine, dacă pot să-l aștept. Într-adevăr a și venit, aducîndu-mi geanta, pe care o desfăcui repede și văzui, spre marea mea bucurie, că este intactă.

 Consulul Franței, om de o rară amabilitate, mă asigură că nu trebuia să mă neliniștesc deloc, căci în Suedia nu se pierde nimic și mă anunță că la dineul oferit în seara aceea de orașul Götte borg va fi vecinul meu de masă, cînd vom avea plăcerea să discutăm mai mult. Am rămas uimit de găsirea genții mele, dar mai ales repetarea afirmațiunii că în Suedia nimic nu se pierde, afirmație pe care, mai în urmă, numeroase fapte m-au pus în situație să o verific, mărindu-mi admirația pentru poporul suedez.” Nimic nou sub soare.

Dacă un român, călătorind azi prin Suedia, s-a trezi fără servietă, ar mărturisi aceleași trăiri ca și Stelian Popescu din 1923.

Inclusiv uluirea că în Suedia, spre deosebire de România, nu se pierde și nu se fură nimic.