Presa din Italia a anunțat că Ștefan Radu poate continua la Lazio și după ce își va încheia cariera de jucător.
Ștefan Radu (31 de ani) este unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Lazio. Românul îmbracă tricoul romanilor încă din 2008, dar și astăzi este jucător-etalon al trupei din Serie A. Lazio îi pregătește un nou contract fundașului, care se va întinde până în 2020.
După încheierea acordului, Ștefan Radu este așteptat să ocupe un post în conducerea clubului lazial, anunță site-ul Calcio Mercato.
„Experimentatul fundaş român ar putea ocupa pe viitor un post în conducerea clubului biancoceleste”, adaugă sursa citată.
Până acum, românul a bifat 319 partide pentru trupa italiană, 7 goluri și 17 assist-uri. Alături de Lazio a câștigat două Cupe și două Supercupe ale Italiei.