Ștefan Mandachi urmează să dezvolte, în comuna ieșeană Miroslava, un ansamblu rezidențial în sistem de franciză. Omul de afaceri este cunoscut pentru lanțul de fast-food Spartan.
Ștefan Mandachi va construi un ansamblu rezidențial în sistem de franciză
Ștefan Mandachi va dezvolta în comuna ieșeană Miroslava un ansamblu rezidențial. Acesta va fi denumit Miradis, urmând să fie format din 12 case individuale cu concepte de locuințe premium.
Investiția se ridică la aproximativ 4 milioane de euro, lucrările urmând să înceapă la vară:
„Vom realiza 12 case impecabil construite, ca un flagship al francizei noastre“, a declarat Ștefan Mandachi pentru Ziarul de Iași.
Iași, un mediu antreprenorial excelent pentru fondatorul lanțului Spartan
După investițiile din Iași, Ștefan Mandachi intenționează să extindă conceptul și în alte orașe din țară. Casele din Miroslava vor avea dimensiuni cuprinse între 176 – 200 mp utili, cu un teren cu o suprafață de 450 – 500 mp:
„Eu locuiesc în Iași, cunosc zonele bine, întrucât am studiat patru ani Dreptul la Iași. Iubesc Iașul și vreau ca de aici să plece conceptul de bază pentru o franciză de vile individuale premium în toată țara. Vom realiza 12 case impecabil construite, ca un flagship al francizei noastre. Vom edifica un ansamblu rezidențial premium într-o zonă foarte liniștită, edificii bazate pe calitate nu pe cantitate, de aceea am decis ferm să construim puțin și bine, pentru a depăși așteptările clienților.
Ulterior, vom scala modelul de business și în alte orașe. Am ales Miroslava pentru că are un potențial mare, autoritățile sunt proactive și sprijină investițiile, dar și prin prisma faptului că dețin o locuință proprie în aceeași localitate. Sunt familiarizat cu Iași, este un mediu antreprenorial excelent. În cea mai mare parte a timpului locuiesc la Iași și la Timișoara, două orașe pe care le respect și unde am investiții consistente“, a mai spus Ștefan Mandachi.
Ștefan Mandachi are investiții imobiliare de peste 10 milioane de euro în Timișoara, Iași și Suceava
Ștefan Mandachi a vândut anul trecut lanţul de restaurante Spartan într-o tranzacție care a depășit pragul de 20 milioane de euro:
„Noi lansăm proiectul propriu. Vom avea un model de business funcțional și profitabil. Vom promova avantajele și beneficiile francizei și vom căuta investitori care vor să construiască în țară noi cartiere de case. O franciză înseamnă predictibilitate, un plan solid, o certitudine a investiției și o stabilitate strategică“, a declarat Ștefan Mandachi.
Omul de afaceri anunță că investitorii pot folosi modelul său de afacere pentru a construi noi cartiere de case individuale sub brandul companiei, în schimbul unei redevențe procentuale.