Ștefan Deaconu: Etica și integritatea se află în centrul oricărui proces de arbitraj de succes

Ștefan Deaconu: Etica și integritatea se află în centrul oricărui proces de arbitraj de succes

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerţ și Industrie a României (CCIR) organizează, în perioada 6-7 iunie a.c., cea de-a V-a ediție a Conferinței Bucharest Arbitration Days (BArD), eveniment care s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai importante platforme de dezbatere a subiectelor din domeniu și, totodată, ca un reper pe harta arbitrajului comercial internațional.

CCIR, a V-a ediție a Conferinței Bucharest Arbitration Days

„Evenimentul de astăzi, ajuns deja la a V-a ediție, beneficiază de prezența unora dintre cei mai titrați arbitrii comerciali din lume, ceea ce pentru noi înseamnă, în mod evident, un semn de recunoaștere la nivel mondial al implicării Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR în promovarea acestui domeniu deosebit de important în activitatea economică a oricărui stat.

Anul acesta, la BArD, peste 40 de vorbitori, reprezentând un număr de 15 state, dezbat subiecte de interes, precum: etica în arbitraj, importanța investițiilor străine sau impactul pe care dezvoltarea noilor tehnologii îl poate avea asupra arbitrajului comercial.

Etica și integritatea se află în centrul oricărui proces de arbitraj de succes. Atunci când părțile aleg arbitrajul, își pun încrederea într-un sistem care susține cele mai înalte standarde profesionale. Pe măsură ce investițiile străine trec peste granițe, statele trebuie să atingă un echilibru între suveranitate și protecția investitorilor.

Discuțiile din cadrul acestei conferințe explorează modul în care arbitrajul poate contribui la acest echilibru delicat. În ceea ce privește tehnologia, pe măsură ce aceasta continuă să modeleze lumea noastră, constatăm că are un impact deosebit și asupra arbitrajului”, a declarat președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, dl Ștefan Deaconu.

CCIR

CCIR. Sursa foto: https://ccir.ro/

Potrivit acestuia, trebuie să ne adaptăm la noile instrumente, asigurând în același timp securitatea datelor, confidențialitatea și corectitudinea.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, înființată de mai bine de 70 de ani

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR a fost înființată cu mai bine de 70 de ani în urmă, de-a lungul existenței sale, în cadrul său activând personalități de seamă ale vieții juridice și economice din România, membri ai Academiei Române, judecători ai Curții de Justiție a Uniunii Europene și ai Curții Europene a Drepturilor Omului, președinți ai Curții Constituționale a României, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, avocați de prestigiu și profesori universitari.