Ştefan Busnatu, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a reacționat în cazul lui Nelu Tătaru, acuzat de procurorii DNA de luare de mită, explicând că nu este altceva decât un nou atac la adresa corpului medical, motivat politic.
Ştefan Busnatu, despre recunoștința pacienților
Ştefan Busnatu intervine în scandalul în care fostul ministru al Sănătății este acuzat de procurorii DNA că a primit mită de la pacienți constând în găini, ouă și sume modice. Medicul spune că „Justiția și presa își unesc forțele pentru a destabiliza corpul medical, de data asta cu un caz care atinge un punct sensibil: recunoștința pacienților.
Dr. Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este acuzat că a primit „șpagă” sub formă de ouă, găini și mici sume de bani de la pacienți care i-au mulțumit după ce le-a salvat viețile. E revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecați, ajunge să fie tratat drept o infracțiune și mediatizat de toată media”.
Se face confuzia între șpagă și recunoștință
Ştefan Busnatu explică, de asemenea, că aici nu „vorbim de pretenții financiare pentru a avea acces la actul medical, ci de acea mulțumire profund umană, acele gesturi de recunoștință (...).
În situație de față personal mi se pare că să transformi o expresie de recunoștință în infracțiune este o mizerie absolută. Iar cei care sunt vinovați de adevăratele abuzuri scapă, în timp ce medicii care își fac treaba cu pasiune și dedicare sunt târâți în noroi. Și când intri în noroi nu te mai spală nimeni”, a mai subliniat medicul.
În opinia sa, „Cazul Dr. Tătaru reprezintă doar un alt exemplu al atacurilor la adresa corpului medical, un atac programatic doar cu miză politică. fără a se gândi la impactul acestuia asupra societății”.
Ştefan Busnatu: Această justiție își bate joc de noi toți efectiv
Prorectorul arată în postarea sa că „în situatia de față această justiție își bate joc de noi toti efectiv, generând un nou val de destabilizare a corpului medical în ochii populației printr-o abordare în asociere cu presa niște parteneri de încredere foarte morali care încasează milioane de euro din banii noștri publici ca să organizeze discuții electorale”.
Medicul nu ascunde faptul că este „extrem de dezamăgit de tot ce văd în jurul meu și astept cu mare interes să văd cum se va soluționa acest caz și dacă Dr. Tătaru va fi găsit nevinovat cine va fi tras la răspundere dintre anchetatori pentru aceasta abordare.
Este o lovitură dură și nedreaptă pentru toate cadrele medicale care încă își fac meseria cu conștiință, iar asta nu face decât să accelereze exodul tinerilor talentați din țară.
Prorectorul îi roagă pe pacienți să vină să le înapoieze icoanele
Ştefan Busnatu, dezamăgit de tot ceea ce se întâmplă, „până vom afla marele adevăr îi voi ruga pe sfinții părinți pe și pacienți pe care am avut plăcere și emoția să îi tratez, să vină și să le înapoiez icoanele (foto mai sus) foarte valoroase și deosebite pe care mi le-au oferit cu lacrimi în ochi pentru a-mi oferi protecție cereasca si putere de muncă.
Nu de alta că altfel probabil ca mă voi trezi în curând cu DNA că va veni și le va lua și cine știe, voi mai fi și pus sub acuzare. Se pare că sunt puși pe fapte mari justițiarii! Și e mai bine să prevenim decât să tratăm, cum zic eu întotdeauna!”, a concluzionat prorectorul în postarea sa de pe social media.