Nicușor Dan a anunțat vineri că STB va termina de achitat datoriile către ANAF în următorii trei ani. Potrivit edilului Capitalei, situația este una „extrem de predictibilă”.
Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a afirmat vineri, în cadrul şedinţei CGMB, că atunci când a preluat mandatul, STB avea o datorie eşalonată pe 60 de luni şi o datorie eşalonată pe 12 luni, care erau întrerupte, ceea ce era o povară. Acum, STB s-a eliberat în sfârşit de această datorie.
STB achită datoriile către ANAF în trei ani
Nicuşor Dan a subliniat că în prezent, situaţia STB cu ANAF este extrem de previzibilă și că în doar 37 de luni nu va mai avea nicio datorie. Pe termen lung, primarul a menționat că a plătit în medie 1,6 miliarde de lei pe an, faţă de 600- 700 de milioane cât plătea administraţia anterioară.
„În momentul în care am preluat acest mandat, STB, în relaţia sa cu ANAF avea o datorie eşalonată pe 60 de luni, 5 ani şi o datorie eşalonată pe 12 luni pe care o întrerupeau, nu puteau să plătească, era un chin. În momentul de faţă, STB a scăpat în sfârşit de acea datorie”, a spus primarul în cadrul şedinţei CGMB.
Datorii fiscale de peste 231,3 milioane euro
Potrivit datelor oficiale din toamna anului 2023, STB S.A. a primit două decizii de eșalonare la plată pentru obligațiile fiscale emise de ANAF-DGAMC, în valoare totală de 1.294.840.341 lei, echivalent cu 231.318.608 euro (la cursul BNR din 4 noiembrie, de 4,9703 lei/euro).
Detaliile arată că pentru suma de 1.149.722.879 lei (792.344.304 lei - obligații fiscale principale și 357.378.575 lei - obligații fiscale accesorii), STB S.A. a beneficiat de o eșalonare la plată pe o perioadă de 56 de luni, începând cu data de 1 august a.c. În același timp, pentru suma de 145.117.462 lei (134.090.144 lei - obligații fiscale principale și 11.027.318 lei - obligații fiscale accesorii), a primit o eșalonare la plată pe o perioadă de 7 luni, începând cu data de 18 mai 2023.
De ce are STB probleme financiare
Situația financiară a principalului operator de transport din București și Ilfov este destul de gravă, având în vedere că, începând cu luna iulie 2023, au fost epuizate toate posibilitățile legale de modificare sau menținere a Deciziilor de eșalonare a obligațiilor fiscale. În condițiile în care, lunar, contribuțiile curente și ratele pentru cele două eșalonări se ridică la suma aproximativă de 75.000.000 lei.
Una dintre cauzele care au dus la situația financiară precară a STB S.A. este creșterea cheltuielilor cu personalul pe parcursul anului 2023, determinată de majorarea salariului minim brut pe țară (conform H.G. nr. 1.447/2022, H.G. nr. 900/2023) și de majorarea cu 5 lei a valorii tichetelor de masă acordate salariaților.