Cele mai ieftine staţiuni de schi din Europa. Bulgaria nu se mai află pe primul loc

Sursa Foto: Primăria Municipiului Braşov, Facebook

Agenţiile de turism din Marea Britanie au realizat un top al celor mai accesibile, din punct de vedere financiar, staţiuni de schi din Euriopa. Stațiunea Bardonecchia din Italia a depăşit în acest an staţiunile din Bulgaria, care ani la rând au fost pe prima poziţie în top.

Staţiuni de schi pentru orice buzunar. Studiul, realizat de operatorii britanici de turism Post Office Travel Money și Crystal Ski Holidays, susţine că staţiunea Bardonecchia din Italia este cea mai bună destinație pentru raportul calitate-preț. Cu o creștere de doar 1,4% a costurilor față de anul precedent.

Staţiuni de schi. Pe ce loc se află Bulgaria

Boroveţ se află pe locul doi din cauza creșterii prețurilor cu 8,2%. În timp ce Bansko (tot din Bulgaria) e pe locul șase, cu o creștere de 18,1% a costurilor. Creşterea preţurilor în Bulgaria este din cauza scumpirii școlilor de schi.

Astfel, pentru prima oară din 2019, stațiunea de schi Boroveţ din Bulgaria este detronata de pe prima poziție a acestui top.

Sursa foto: Dreamstime.com

Staţiunile franceze intră în top

Studiul a constatat că prețurile au scăzut în nouă dintre cele 31 de stațiuni de iarnă europene. Prezentate în studiul de anul acesta și de anul trecut.

De remarcat au fost stațiunea franceză Les Arcs și stațiunea elvețiană Wengen. Care au înregistrat scăderi semnificative de preț cu 5,5% în acest an.

În același timp, o dezvoltare notabilă a fost apariţia în premieră a unei stațiuni franceze în top 3 cele mai accesibile staţiuni de schi din Europa. Le Corbier, situată în regiunea Auvergne-Rhône din Alpi, oferă un pachet all-inclusive cu permis de schi pentru o săptămână pentru adulți, echipament, instructaj, mâncare și băutură pentru doar 611 de lire sterline.

Cele mai ieftine staţiuni de si. Cum fost realizat studiul

La realizarea topului au fost luate în calcul costurile permiselor de schi, închirierea echipamentului.

La fel, au fost incluse şi preţurile pentru lecțiile de schi, dar şi prețurile pentru un prânz și pentru băuturi din 36 de țări europene, scrie Schengen Visa News.

Stațiunea Bardonecchia din Italia a reuşit să ocupe prima poziţie în top pentru că a menţinut preţurile aproape stabile. Spre deosebire de staţunile din Bulgaria, unde preţurile pentru lecţiile de schi au crescut semnificativ.