Statul dă bani frumoși celor care angajează ucenici sau stagiari
- Sandra Săl ăgean
- 13 decembrie 2018, 00:02
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.
Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între 6 luni și trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competențe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condițiile necesare pregătirii teoretice și practice.
Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână. De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior, pe o perioadă de şase luni de la debutul lor în profesie, obținând un sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună, timp de 6 luni.