Atacul de vineri, asupra unui sediu al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, anunță centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE.
Organul de propaganda al SI, Amaq, ar fi publicat pe rețeaua de socializare Telegram un text în limba arabă făcând referire la o sursă de securitate care revendică acest atac.
Un atacator a deschis focul, vineri, într-una din clădirile Serviciului Federal rus de Securitate (FSB), omorând un agent și un civil, înainte de a fi împușcat mortal. Autoritățile ruse au precizat că ar fi vorba de un atac neonazist.
"Vineri la ora 17.02 (9.02, ora României), un individ a intrat într-un sediu al FSB şi a deschis focul. Un agent FSB şi un vizitator - un cetăţean dintr-o ţară membră a Comunităţii Statelor Independente (CSI) - au fost ucişi, iar alt civil a fost rănit", precizează autorităţile ruse, potrivit Meiafax.ro
Atacatorul a fost identificat drept A.V.Konev, un cetăţean rus în vârstă de 18 ani.
"Unele informaţii arată că atacatorul ar fi fost membru al unui grup neonazist", au transmis anchetatorii.