Statul Islamic a preluat controlul asupra orașului antic PALMIRA, perla deșertului sirian
- Simona Stupar
- 21 mai 2015, 09:29
Jihadiştii din gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) controlau, aseară, aproape în întregime cetatea antică Palmira, după retragerea forţelor guvernamentale din diferite sectoare ale acestui oraş situat în vestul Siriei. Orașul adăpostea ruine magnifice ale lumii antice, protejate de UNESCO, și sute de statui și monumente, care ar putea fi distruse de jihadiști.
Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, a anunțat că ISIS controlează aproape în întregime orașul. „ A fost o retragere masivă a forţelor regimului din toate sectoarele", a explicat directorul organizației. El a precizat că jihadiştii nu au intrat în închisoare (estul oraşului) şi în sediul Serviciului de Informaţii Militare (vest) unde se află un mare număr de soldaţi, scrie Agerpres.
Coaliţia internaţională condusă de SUA a lansat începând de marţi dimineaţă şi până în prezent 25 de atacuri aeriene împotriva militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic în Siria şi Irak, a anunţat forţa internaţională care conduce operaţiunea, relatează Reuters.
În Irak, 16 lovituri aeriene au vizat oraşele al Asad, Fallujah, Mosul, Sinjar, Bayji şi Huwayja, potrivit unui comunicat de presă al forţei internaţionale, care nu face referire şi la atacuri aeriene în apropiere de oraşul Ramadi. Jihadişti din Statul Islamic anunţaseră că au preluat controlul asupra oraşului irakian Ramadi, duminică. În Siria, nouă atacuri aeriene au fost lansate în apropiere de al Hasaka şi de oraşul de la graniţă Kobani.
Totodată, combatanţi ai Statului Islamic au preluat miercuri controlul părţii de nord a oraşului sirian Palmira după lupte grele cu forţele armate siriene şi combatanţi aliaţi, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Luptători ai Statului Islamic au avansat spre oraş, cunoscut ca Tadmur în arabă, la sfârşitul săptămânii trecute, dar au fost respinşi. Oraşul Palmira, unul dintre cele mai importante situri culturale ale lumii antice, este înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.
Maamoun Abdulkarim, care se ocupă cu protecţia antichităţilor din Siria, a declarat că insurgenţii ar distruge ruinele antice dacă ar reuşi să preia controlul asupra oraşului. Sute de statui din Palmira au fost mutate în locuri sigure, pentru a le feri din calea luptătorilor SI.
'Sute şi sute de statui despre care eram îngrijoraţi că vor fi distruse şi vândute sunt acum toate în locuri sigure', a afirmat Abdulkarim. 'Suntem îngrijoraţi pentru muzeu şi monumentele mari care nu pot fi mutate', a adăugat oficialul sirian, care a apreciat că 'aceasta este o luptă a întregii lumi'.