Potrivit reprezentanților Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), ofensiva a fost lansată aseară, după ce teroriștii islamiști au comis și două atacuri sinucigașe cu mașini-capcană în nordul orașului aflat în apropiere de granița dintre Siria și Turcia.
"Imediat după ce au comis două atacuri sinucigaşe, combatanţii jihadişti au lansat o ofensivă pe toate fronturile din oraş în direcţia zonelor care se află în continuare sub control kurzilor", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, adăugând că aseară aveau loc lupte violente în oraș.
Teroriștii grupării Statul Islamic asediază, de o lună de zile, orașul kurd Kobane, pe care îl controlează momentan doar parțial. Combatanții kurzi s-au organizat într-o rezistență puternică, ei fiind ajutați, duminică, pentru prima dată, armament, muniţie şi materiale medicale.
De asemenea, combatanții kurzi au beneficiat de sprijin aerian din partea coaliției internaționale, care a efectat, de la finalul lunii septembrie, peste 140 de raiduri asupra pozițiilor Statului Islamic din orașul Kobane.