Stațiunea, supranumită „Perla Apusenilor”, este una dintre cele mai căutate din România. Este situată la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Munților Codru-Moma, într-un peisaj de basm.
Staţiunea balneară Moneasa este recunoscută la nivel național pentru afecțiuni tratate în cazul bolilor sistemului nervos. Moneasa este un sat aflat în partea de N-V a României, în județul Arad, în regiunea Crișana.
La Moneasa sunt băi termale renumite, dar și tratamente de relaxare pentru a elimina stresul. Acolo este și un lac cu nuferi termali (foto), în Valea Văilor. Lângă lac se află prima vilă construită în stațiune, în 1891, denumită „Nufărul”. Construcţia i-a aparţinut contelui Weincheim.
Stațiunea din România care nu trebuie ratată. Este renumită pentru apele termale binefăcătoare
În Moneasa există și un Complex Turistic Ștrand, care este situat la 400 metri de centrul stațiunii. Ștrandul dispune de 3 bazine pentru băi reci cu ape minerale (temperatura medie de 26 de grade), plajă, instalaţii pentru băi calde în cadă cu ape minerale, pentru electroterapie, hidroterapie si kinetoterapie și pârtie de schi.
Sursa foto: Facebook
Moneasa are dotări importante pentru relaxare, între care, o pârtie de schi de peste 200 m, săli de sport, cimena. În staţiune se organizează festivaluri de folclor, de artă tradiţională românească şi Festivalul Clătitelor.
Staţiunea Moneasa- lacul cu nuferi.
Stațiunea Moneasa: Obiective turistice
Dacă alegeţi să vă petreceţi concediul în această zonă de basm, aveţi şansa de a vizita câteva obiective turistice deosebit de frumoase. Acestea sunt:
- Cascada Boroaia
- Casa pictorului şi sculptorului Ghorghe Groza
- Cariera de marmură
- Rezervaţia de laur
- Peştera Liliecilorși platoul carstic Tinoasa
- Tratamente Moneasa
Sursa foto: Staţiunea Moneasa- Facebook
Stațiunea Moneasa. Turiștii se pot trata de următoarele afecțiuni
Tratamentul oferit în stațiunea balneară Moneasa este unul complex și foarte benefic persoanelor care suferă de afecțiuni provocate de boli, mai ales în cazul celor ce afectează sistemul nervos. Acesta are în componența sa calitățile apelor minerale bogate în bicarbonat, calciu și magneziu, mezotermale.
- afectiuni ale sistemului nervos periferic;
- afectiuni neurologice periferice si centrale;
- afectiuni ginecologice cronice;
- nevroza astenica;
- afectiuni asociate (boli metabolice si de nutritie);
- reumatism; periartrita scapulohumerala.
Turiștii mai pot benefica de următoarele tratamente: băi termale, tratamente de relaxare pentru a elimina stresul şi oboseala prin prezenţa în peisajul frumos şi aerul curat din staţiune, electroterapie și kinetoterapie.
Stațiunea Moneasa. Cazare
În cadrul stațiunii Moneasa puteți întâlni unul dintre cele mai importante locuri pentru cazare, și anume Hotelul Moneasa. Capacitatea acestuia este de 188 de locuri pentru cazare, fiind împărțite în camere și apartamente cu condiții de 2 sau 3 stele. De asemenea, hotelul este împărțit pe 4 etaje. În interiorul acestuia s-a implementat o bază de tratament care intră în funcțiune din anul 1984.
Staţiunea Moneasa- Facebook.
Din punct de vedere al serviciilor oferite de personalul hotelului, acesta este foarte dezvolatat. În interiorul hotelului există un restaurant cu meniuri alese, specifice zonei de unde puteți comanda mâncare proaspătă sau băutură răcoritoare.
În cadrul hotelului puteți beneficia de jocuri pentru distracție, cum ar fi paintball-ul, biliardul, table, șah, rummy sau tenisul de masă. Accesul la internet este gratuit, iar în cadrul bazei de tratament puteți găsi o piscină încălzită și acoperită, salon pentru masaj, saună, jacuzzi și drumeții cu ghid autorizat. De asemenea, vă puteţi caza la Hotel Codru Moma (204 locuri, 2 stele, baza de tratament proprie).
Stațiunea Moneasa. Cum se poate ajunge
Se poate ajunge la Moneasa cu mașina dinspre Bihor, Hunedoara sau Arad. Prin Arad sunt variantele Arad-Chişineu Criş-Ineu-Moneasa, Arad-Sântana-Sintea Mare-Ineu-Moneasa, Arad-Şiria-Târnova-Buteni-Sebiş-Moneasa sau cu trenul.
Această din urmă soluție, trenul ce pleacă din Arad spre Brad coborâre în orașul Sebiș. De aici se continuă drumul cu mijloace de transport locale (aproximativ 10 kilometrii).