Staţiunea de la munte unde apa e caldă până târziu în toamnă. Intrarea e gratis

Sursa: Wikipedia

La Lacul Bodi din staţiunea de la munte din Maramureș apa este caldă până toamna târziu, iar accesul este gratis.

Staţiunea de la munte unde apa e caldă până târziu în toamnă. Intrarea este gratis și porțile sunt deschise pentru cei care vor să vină aici până în octombrie. În această staţiune de la munte din România turiștii pot să meargă să facă baie până târziu în toamnă. Apa este la fel de caldă cum este la mare.

Apa caldă din lacul Bodi

Cel puțin așa spun turiștii care vin aici și se bucură în fiecare weekend de apă și de soare la Lacul Bodi din Maramureș. Acesta se află în cadrul stațiunii Mogoșa, o zonă turistică din Munții Gutâi, în județul Maramureș.

Staţiunea de la munte unde apa este caldă/ Sursa: experiencemaramures.com

Lacul Mogoșa sau Bodi este un lac artificial aflat la poalele vârfului cu același nume și are o suprafață de 4 hectare.

Oamenii vin aici în plină vară dar și toamna pentru că apa este destul de caldă pentru baie, după cum mărturisesc zeci de turiști veniți aici.

“Apa este bună, un pic răcoroasă, dar mie îmi place. E foarte bine. Şi mâine venim”, spune un bărbat, conform Observator.

Desigur, și proprietarii de pensiuni din zona speră ca vremea să țină cu ei și să poată primi turiști până târziu în toamnă.

“Ne propunem să profităm de fiecare zi însorită şi ne aşteptăm oaspeţii pe terasă. După cum puteţi vedea natura este încă verde, sperăm într-o toamnă cât mai lungă”, spune Cornelia Lupșa, administrator domeniu.

Până când pot veni turiștii la staţiunea de la munte

Intrarea pe domeniul turistic de la Mogoșa este complet gratuită. Turiştii care vor să vină la staţiunea de la munte trebuie să știe că accesul pe lac va fi permis până la mijlocul lunii octombrie. Dacă vremea va ține cu noi și va fi cald în această perioadă se pot bucura și de o baie în lac.

Sunt turiști care chiar au ales acest loc pentru a și petrece zilele de după nuntă. Cei care sunt pasionați pot să facă trasee de drumeție și se pot plimba inclusiv cu bicicleta.