Stațiunea Bazna. Perla săsească din inima Podișului Transilvan

Stațiunea Bazna. Perla săsească din inima Podișului TransilvanBiserica Evanghelică din Bazna. Sursa foto: kirchenburgen

Localitatea Bazna este cunoscută pentru stațiunea cu apele curative, care sunt leac pentru multe boli.

Până aproape de anii 1980, localitatea Bazna, aflată la câțiva kilometri de Mediaș, a fost locuită de etnici sași, iar acest lucru se vede peste tot.

Arhitectura caselor este una care te face să te îndrăgostești pe loc de micuțul sat. Alineate, așa ca la o paradă, casele își spun singure istoria. Pe frontispiciul fiecăreia se poate citi anul când a făcută și numele celui care a locuit acolo.

Arhitectura săsească este peste tot la Bazna.

Arhitectura săsească este peste tot la Bazna. Foto: google street

Biserica Evanghelică din Bazna tronează pe vărful unei coline. Înaltă și impunătoare, de ea avea grijă singurul sas care a refuzat să plece în Germania. Înăuntru, pe pereți, se pot vedea sute de fotografii cu sașii de odinioară care au trăit la Bazna. Unii dintre ei cu uniforme germane, alții cu cele românești, semn că au servit în cel de-al doilea război mondial.

La biserică, aproape nu se mai țin slujbe. Mai mult vara, când în sat se mai întorc sașii bătrâni care nu au uitat unde s-au născut.

Stațiunea Bazna

Pe o altă colină din Bazna se află stațiunea propriu zisă, amenajată de o mare companie națională care se ocupă cu extracția gazelor naturale.

Vechea stațiune este abandonată, ruinele fostelor clădiri fiind vizibile printre copacii care au pus stăpânire pe locul frecventat, cândva, de mii de oameni.

La Bazna există și un hotel, care funcționează ca un complex balnear, cu mai multe bazine interioare sau exterioare, cu apă sulfuroasă și încălzită.

Complexul Balnear Bazna

Complexul Balnear Bazna

Complexul are baza de tratament proprie, unde sunt tratate afecțiuni ale aparatului locomotor, reumatismul, artroze, spondiloze, stări post traumatism, afecțiuni ginecologice, otolaringologice, endocrine, afecțiuni cauzate de stres.

În stațiune, există mai multe hoteluri și pensiuni care oferi condiții excelente de cazare.

Stațiune cunoscută de la 1814

Calitățile apelor din Bazna au fost remarcate în secolul al XVIII-lea. În anul 1814, izvoarele de la Bazna trec în proprietatea Bisericii Evanghelice din localitate, iar la sfârșitul aceluiași an este decisă construirea unui stabiliment balnear.

Bazinul interior.

Bazinul interior. Sursa foto: Ana Maria Nagy

Primele amenajări pentru băi au fost realizate în anul 1835, iar în anul 1843 s-a construit primul stabiliment balnear. Primul medic al stațiunii a fost angajat în anul 1905, când se înființează și o farmacie. Tot în aceeași perioadă începe producția de sare de Bazna.

Sarea de Bazna

La Bazna, se mai extrtage și celebra sare de Bazna, din apele minerale de adâncime.

Sarea de Bazna se recomandă ca terapie în bolile reumatismale, pentru afecțiuni ortopedice, pentru afecțiuni ale sistemului nervos și boli ginecologice.