Statistica publicată de Inspecția Judiciară prezintă informații îngrijorătoare: doar unul din 10 șoferi prinși băuți sau drogați la volan ajung în închisoare. Astfel, potrivit datelor publicate, dintr-un total de 2.151 de dosare înregistrate pe rolul instanțelor de judecată în perioada 2020 – 2023, în doar 6.6% dintre cazuri judecătorii au decis trimiterea făptașilor la închisoare. Aceste dosare vizau consumul de droguri și/sau alcool.
Doar unu din 10 șoferi prinși băuți sau drogați la volan ajung în închisoare
Potrivit raportului oficial, 32,7% dintre infractori au primit închisoare cu suspendare, în 20,7% dintre cazuri instanța a decis amânarea aplicării pedepsei, iar 9,5% dintre șoferi au fost condamnați la plata unei amenzi penale. De asemenea, 0,27% dintre inculpați au fost achitați și doar 6,6% au ajuns după gratii.
Alte măsuri dispuse de instanță au reprezentat 0,79% din total – amânarea aplicării pedepsei amendă; 0,11% – renunțarea la urmărirea penală; 3,8% – admiterea acordurilor de recunoaștere a vinovăției și, în 0,23% din cazuri – întreruperea procesului penal.
Cei care au fost închiși au ajuns acolo fie din cauza recidivei, fie din cauza consecințelor grave ale accidentelor pe care le-au provocat. Între timp, în parchetele din România au fost înregistrate 6.585 de dosare privind consumul de substanțe interzise la volan, iar în 27% dintre aceste cazuri s-a decis clasarea lor.
În același timp, 31,71% dintre cazuri au fost deferite justiției, în 0,61% din situații s-a renunțat la urmărirea penală, iar în 37,89% din dosare investigațiile continuă. Din punct de vedere geografic, cele mai multe plângeri referitoare la săvârșirea unor astfel de infracțiuni au fost înregistrate în București (20,9%).
Ce prevede legea în aceste situații
În continuare, județele Cluj ocupă locul secund (14,3%) și Timiș (12,1%), în timp ce cele mai puține sesizări au fost înregistrate în Bacău (1,7%), Constanța (1,6%), Iași (0,85%) și Suceava (1,4%). Acum un an, PSD a propus legea Anastasia, care stipulează că șoferii implicați în accidente mortale și aflați sub influența alcoolului nu pot evita închisoarea.
„(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”, este precizat în lege.
Conform senatorului PSD Robert Cazanciuc, șoferii nu au resimțit într-o măsură semnificativă impactul acestei legi, cel puțin până în prezent.
„Legea Anastasia împlineşte, astăzi, şase luni de viaţă. Poate nu întâmplătoare, dar sigur tristă exprimarea, pentru că, în esenţa ei, se referă la moarte, pedepsindu-i pe cei care iau viaţa semenilor într-un gest de teribilism şi fără nici cea mai mică urmă de conştiinţă sau responsabilitate, urcaţi la volanul maşinii băuţi, drogaţi sau fără permis.
Am monitorizat în această jumătate de an evenimentele rutiere petrecute şi există un fel de veşti bune, dar şi câteva triste. Dezbaterile publice intense pe marginea acestei legi din perioada în care se afla în Parlament, de după promulgare, dar mai ales după tragicul accident de la 2 Mai au făcut să scadă numărul infracţiunilor de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului, dar să crească numărul contravenţiilor”, a explicat Cazanciuc pe Facebook.