Răsturnare de situație în cazul lui Mario Iorgulescu. Dosarul se reia de la zero

Răsturnare de situație în cazul lui Mario Iorgulescu. Dosarul se reia de la zeroSursa foto: Facebook

Decizie în cazul condamnării lui Mario Iorgulescu. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în casație. Prin urmare, cauza în care este judecat Mario Iorgulescu a fost retrimisă pentru rejudecare la Curtea de Apel București, unde, Iorgulescu a primit o condamnare definitivă la 13 ani și 8 luni de închisoare pentru omor și conducerea unui vehicul sub influența drogurilor și a băuturilor alcoolice.

Decizie în dosarul lui Mario Iorgulescu

Avocații lui Mario Iorgulescu au cerut schimbarea încadrării din omor, în omor din culpă. Reamintim că în noaptea dinspre 8 spre 9 septembrie 2019 fiul fostului acționar de la FC Național a provocat un accident grav, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața.

În plus, polițiștii au stabilit că Mario Iorgulescu s-a urcat la volan sub influența drogurilor și a băuturilor alcoolice. La testarea cu etilotestul a rezultat o alcolemie de 1,96 g/l, precum și prezența cocainei în organism.

Mario și Gino Iorgulescu

Sursa foto: Arhiva EvZ

Decizia Înaltei Curți

„Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario și trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024. —————– Cu opinia separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casație declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023)”, se arată în decizia ÎCCJ.

accidentul provocat de Mario Iorgulescu

Accidentul provocat de Iorgulescu. Sursa foto: Arhiva EvZ