Statistică alarmantă. Cei mai mulți hoți din Spania sunt români
- Dragos Manea
- 22 august 2019, 07:33
Agenții de pază din stațiile de metrou din Spania au remarcat că cei mai mulți dintre hoții pe care îi prind sunt români.
S-au înmulțit furturile în metroul din Madrid, numărul hoților de buzunare (carteristas) fiind de circa 500, dintre care cei mai mulți sunt români, afirmă agenții care zi de zi încearcă să reducă efectele acestei adevărate industrii de sustras portofele și telefoane, scrie Ziarulromanesc.es.
Există 8.000 de camere de luat vederi și zeci de agenți, în uniforme și în civil, care patrulează. Unul dintre agenți a declarat, în cadrul unei emisiuni de pe Canalul tv 5Telecinco, „El programa del verano”: “Majoritatea hoților de buzunare care lucrează în metroul din Madrid sunt de origine română, avem și bulgari și mulți sud-americani”.
În general sunt grupuri, unii sunt acoperiți de alții când „operează”, dar nu întotdeauna. “Cei care sunt foarte buni merg singuri pentru că nu au nevoie de nimeni și astfel pot trece neobservați”, explică el, susținând că aceștia sunt mai dificil de detectat. Când sunt prinși, hoții deobicei scapă cu o amendă și se întorc la furat.
Un hoț de buzunare de la metroul din Madrid a fost intervievat și a explicat care sunt țintele predilecte. „Turistul francez nu, nu are bani”, de exemplu. Există câteva naționalități care sunt mai bune de exploatat: „rușii și nemții”.
Conform Poliției Naționale, sunt 500 de hoți de buzunare la metroul din Madrid, care comit 10.000 de infracțiuni pe an. „Cifra este fluctuantă, deoarece mulți se mută în alte orașe și chiar în alte țări în funcție de turism. Acum, de exemplu, vara și-au redus activitatea, deoarece au plecat pe litoral sau în orașe cu mai mulți vizitatori”, a explicat un ofițer de poliție pentru El Pais.