Țările UE ar trebui să primească banii din bugetul blocului și fondurile pentru Covid-19 doar dacă au instanțe puternice și garanții solide împotriva corupției, a avertizat un oficial de top, informează Rador, care titrează THE IRISH INDEPENDENT.
Cei 27 de lideri naționali ai UE se întâlnesc săptămâna viitoare, la Bruxelles, pentru a se tocmi pe marginea sumei de peste 2 miliarde de euro a bugetului comun pentru 2021-27 și pentru fondurile suplimentare destinate stimulării creșterii, întrucât blocul comunitar se confruntă cu cea mai gravă criză economică din toate timpurile.
Condițiile legate de obținerea banilor - indiferent dacă se referă la standardele democratice sau la reformele economice - sunt printre cele mai importante subiecte de dispută, care au împiedicat până acum un acord unanim necesar între statele membre.
"Statul de drept ar trebui să fie condiția pentru distribuirea banilor UE", a declarat ieri Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Ea a enumerat o „justiție funcțională” și mecanisme puternice pentru combaterea corupției printre cerințele necesare. Acest lucru vine ca un avertisment pentru Polonia și Ungaria, care au intrat în dispute cu UE în ceea ce privește punerea instanțelor și a judecătorilor sub un control guvernamental mai mare, precum și pentru România și Bulgaria, care rămân măcinate de corupție și de sărăcie, la ani de zile după aderarea la bloc.
"Nu aș dori să văd o stopare a banilor, dar trebuie să avem în ordinea noastră juridică o oarecare garanție că, dacă lucrurile merg cu adevărat prost într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi dați", a spus Jourova despre fondurile UE.
În conformitate cu cea mai recentă propunere, comisia ar putea recomanda în ce fel să se remedieze orice problemă privind statul de drept într-o anumită țară. Ar fi necesară o majoritate a țărilor UE pentru blocarea unui astfel de plan. Însă persistă diviziuni profunde, întrucât unele țări, inclusiv Germania, Franța și Olanda, solicită garanții stricte pentru cazul în care Polonia și Ungaria sunt acuzate de încălcarea valorilor de bază, cum ar fi libertatea mass-media.
Autor: Gabriela Baczynska/ Traducere: Rador