Numărul milionarilor americani a crescut, anul trecut, cu aproape 500.000 în urma avansului pieţelor bursiere şi a valorii proprietăţilor imobiliare, arată un studiu realizat de firma de cercetare de piaţă şi consultanţă Spectrem Group, relatează CNBC.
Potrivit acestui studiu, în SUA există în prezent un număr de 10,1 milioane gospodării care dispune de active investibile de cel puţin un milion de dolari, excluzând valoarea reşedinţei principale, în creştere faţă de 9,6 milioane gospodării în 2013. Este vorba de cel mai mare număr înregistrat de la debutul publicării datelor cu privire la acest indicator de către Spectrem în 1997.
De asemenea, numărul gospodăriilor americane cu o avere de cel puţin cinci milioane de dolari a atins un nou record, 1,3 milioane, în creştere faţă de 1,24 milioane în 2013. În plus, există în prezent 142.000 de gospodării americane cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari, în creştere faţă de 132.000 în 2013.
În prezent, numărul milionarilor americani este de două ori mai mare decât era în 1996, potrivit postului CNBC, preluat de Agerpres.
“Numărul gospodăriilor înstărite este la cel mai ridicat nivel de până acum. Date fiind valorile record înregistrate de pieţele financiare în 2014, revenirea pieţei imobiliare şi percepţiile investitorilor cu privire la creşterea valorii afacerilor lor, nu este surprinzător să vedem aceste niveluri record”, a declarat preşedintele Spectrem Group, George H. Walper Jr.
Vârsta medie a milionarilor americani este 62 de ani, ceea ce sugerează că majoritatea şi-au acumulat averea de-a lungul vieţii. În rândul celor cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari, vârsta medie este de 65 de ani însă majoritatea dintre aceştia lucrează încă, unul din cinci şi-au început propria companie, iar 70% lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână.
Peste 80% din cei cu o avere de cel puţin 25 de milioane de dolari donează cel puţin 10.000 de dolari pe an către organizaţii caritabile iar 21% donează peste 100.000 pe an.