Premierul kosovar Ramush Haradinaj n-a obţinut viza pentru Statele Unite şi va fi nevoit să renunţe la o vizită programată pe tărâm american zilele următoare. Haradinaj a fost criticat fiindcă e contrar Tribunalului privind crimele UCK (Armata de eliberare din Kosovo).
Mulţi observatori din Pristina leagă refuzul vizei de un posibil fenomen de izolare internaţională a Kosovo, atât pentru refuzul persistent de a ratifica acordul privind demarcarea frontierei cu Muntenegru, cât şi pentru numeroasele luări de poziţie, chiar şi din partea unor exponenţi ai guvernului în favoarea abolirii Tribunalului special pentru crimele UCK (Armata de eliberare din Kosovo), instituit recent.
Această ultimă iniţiativă, potrivit ANSA, începută la sfârşitul lunii decembrie din partea unui grup de deputaţi şi care a primit sprijinul preşedintelui Hashim Thaci însuşi, a fost aspru criticată de comunitatea internaţională, începând cu Statele Unite şi cu ţările care fac parte din aşa-zisa "Quintă" (SUA; Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie).