Statele Unite au amplasat o baterie de rachete Patriot cu rază lungă de acțiune în Lituania, pentru manevrele militare NATO care încep marți (11 iulie).
Este pentru prima dată când un astfel de sistem avansat de rachete este adus în zona Balticii, unde Rusia deține superioritatea. Bateria Patriot a fost adusă la baza aeriană Siauliai luni, înainte de începerea manevrelor cu nume de cod „Tobruk Legacy” și va fi retrasă când exercițiile încetează, pe 22 iulie, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului lituanan al Apărării pentru Reuters.
Manevrele NATO au loc chiar înainte de exerciții similare de mare amploare, Zapad 2017, ce urmează a fi realizate de Rusia și Belarus și la care, potrivit estimărilor unor oficiali nord-atlantici, ar putea mobiliza peste 100.000 de militari la frontierele Poloniei și ale celor trei state baltice, fiind cele mai mari manevre de acest fel ale Rusiei din 2013 încoace.
Lituania, Letonia și Estonia dețin numai rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune și și-au exprimat în nenumărate rânduri preocuparea în legătură cu slăbiciunea apărării lor aeriene după anexarea Crimeei în 2014.
Ca un factor de descurajare față de o eventuală agresiune a Rusiei în această zonă strategică, Statele Unite au desfășurat imediat după anexarea Crimeei trupe, cărora li s-au adăugat alte patru batalioane NATO, cu efective de 1000 de soldați.
Referindu-se la exercițiile NATO și la amplasarea rachetelor Patriot, ministrul lituanian al Apărării, Raimondas Karoblis, a declarat: „Desfășurarea rachetelor Patriot este importantă deoarece demonstrează că astfel de mișcări nu mai sunt tabu în regiune. Apărarea anti-aeriană, inclusiv cea de la sol, este una dintre deficiențele noastre în apărare și nu o vom rezolva fără ajutorul aliaților noștri.”
Bateriile patriot au fost folosite în peste 200 de conflicte directe împotriva aparatelor aeriene cu sau fără om la bord (drone), a rachetelor de croazieră și a rachetelor balistice tactice, potrivit producătorului său, compania americană Raytheon.
Polonia a anunțată săptămâna trecută că a încheiat cu Statele Unite un contract de achiziție de rachete Patriot, a cărui valoare se pare că este de 7,6 miliarde de dolari.
Și România și-a manifestat interesul pentru achiziția unor rachete Patriot.