Miniștrii de Externe din principalele patru state care se opun cotelor de imigranți se întâlnesc azi, la Praga, în timp ce alte mii de oameni au ajuns, în acest weekend, în Austria, scrie EUObserver.
Evenimentul de la Praga îi implică pe șefii diplomațiilor din Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, alături de președinția luxemburgheză a UE, care sprijină schema redistribuirii. Întâlnirea are loc cu două zile înainte de discuțiile privind criza refugiaților, între șefii de stat sau de guvern, de la Bruxelles.
De asemenea, miniștrii de Interne din statele UE, se întîlnesc, marți, în încercarea de a ajunge la un acord asupra propunerii de redistribuire a cotelor obligatorii pentru 120.000 de solicitanți de azil.
Liderii UE vor dezbate apoi probleme mai complexe, de pildă securitatea frontalieră și ajutor financiar pentru Turcia, care găzduiește 2 milioane de refugiați.
Ambasadorii UE la Bruxelles au lucrat, în weekendul care a trecut, la un proiect de concluzii pentru reuniunea de marți.
O sursă citată de EUObserver a declarat că textul proiectului nu mai conține cheia matematică a Comisiei asupra redistribuirii bazate pe PIB și numărul populației, între alți factori. Sursa UE spune că această idee privind „cotele obligatorii” a murit.
Dar liderul francez Francois Hollande a afirmat, în Maroc, că indiferent de detaliile tehnioce ale acordului, fiecare stat UE trebuie să primească un număr corect de imigranți. „Nimeni nu poate fi exceptat sau, altfel, nu mai aparținem aceleiași uniunii construită pe valori și principii”, a spus el. „Noi ne vom asigura că acest mecanism este eficient indiferent de termenii săi, că aceste angajamente pot fi păstrate și că nu întotdeauna aceleași țări primesc refugiații”, a spus el.