Stare de ALERTĂ în California, după cel mai puternic cutremur din ultimii 25 de ani

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în statul american California duminică dimineața, a anunțat Institutul de Geologie din SUA. Epicentrul seismului a fost situat la opt kilometri nord-vest de orașul American Canyon, mişcarea telurică a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, în apropierea oraşului Napa.

Postul CNBC a transmis că magnitudinea preliminară a seismului a fost de 6,1, iar seismul s-a resimțit în zona golfului San Francisco și în tot nordul Californiei. Este de așteptat ca un cutremur de asemenea magnitudine să producă pagube moderate, în special în regiunea Solano County, relatează Agerpres.

Mai multe clădiri au fost avariate şi o serie de incendii au izbucnit în urma scurgerilor de gaze. Seismul a fost urmat de zeci de replici, cea mai mare cu magnitudinea 5, acesta fiind cutremur înregistrat în ultimii 25 de ani în zonă.