Stăpânul vuvuzelelor: "Aşa sărbătorim noi optimismul"

Stăpânul vuvuzelelor: "Aşa sărbătorim noi optimismul"

Afaceristul care a vândut majoritatea vuvuzelelor ce au invadat fonic atmosfera de la Campionatul Mondial spune că trompeta din plastic e un simbol al bucuriei sud-africanilor.

După cum vorbeşte Neil van Schalkwyk, afaceristul sud-african responsabil pentru zgomotul infernal făcut de vuvuzele pe stadioanele Campionatului Mondial, zici că şi-ar da şi viaţa pentru trompeta asta. E foarte serios în privinţa obiectului înjurat de milioane de telespectatori.

Neil e înarmat cu termeni tehnici, nu glumeşte, nu ironizează şi răspunde solemn la critici. E prezent, aproape săptămânal, la con ferinţe de presă şi dă replici, pe nerăsuflate, celor care încearcă să-l tragă la răspundere pentru ratări sau erori de arbitraj.

Neil zice că are de ce să-şi apere produsul: de când s-a lansat cu fabrica lui de produse din plastic în afacerea cu vuvuzele, a vândut de ajuns cât să se considere "un om aproape bogat". În plus, de ceva vreme, simte în ceafă respiraţia milioanelor de chinezi care n-au pierdut vremea şi au început să fabrice vuvuzelele lor.

Unele despre care Neil, cu un dezgust ce frizează comedia, spune că-s mai ieftine, mai proaste şi chiar periculoase. Totul e, până la urmă, doar o mică parte a frescei businessului imens pe care îl reprezintă - dincolo de spectacol - Mondialul. "Trebuie doar să vă obişnuiţi cu zgomotul şi apoi totul e bine!", transmite, într-un interviu acordat EVZ, "stăpânul vuvuzelelor".

EVZ: De când a început Campionatul Mondial, sunteţi, probabil, printre cei mai înjuraţi oameni de pe planetă... Neil van Schalkwyk: Uite ce e, cred că criticile sunt justificate doar dacă experimentezi live vuvuzela. Dacă mergi la stadion cu ea. În Africa de Sud, oamenii adoră produsul! Cred că la prima experienţă oamenilor nu le place, dar apoi, când se adună mai mulţi, n-are de ce să nu le placă. E un instrument al sărbătorii, al bucuriei. Reprezintă ce suntem noi, sud-africanii. După trecutul nostru turbulent, tumultuos, am reuşit practic să ieşim şi să ne păstrăm optimismul. Aşa sărbătorim noi optimismul, cu vuvuzela! E un cântec al bucuriei. Avem 11 limbi oficiale aici şi oamenii nu le înţeleg nici ei pe toate. Dar limba asta, a sărbătorii, o înţeleg.

Cum priviţi totuşi criticile aduse în media? S-a ajuns până acolo încât, recent, ziarul "Times" a publicat povestea unei femei care spune că s-a îmbolnăvit de la cât a suflat la vuvuzelă... Cred că sunt multe copii ieftine ale produsului nostru pe piaţă. Sunt oameni care vor să facă repede bani. Şi fac ieftin. Iar ieftin înseamnă că oamenii se rănesc. Despre asta e vorba.

Majoritatea vuvuzelelor vin totuşi de la fabrica dumneavoastră. Astea care rănesc nu sunt ale noastre. Ale noastre sunt de calitate. Vorbisem înainte de a vorbi cu tine cu alt jurnalist care mi-a zis că e o companie care face aceste vuvuzele şi oamenii fac băşici când suflă. Dacă nu se uită când cumpără! Noi avem o ştampilă cu "vuvuzela" pe ale noastre, care le certifică. E ca o garanţie.

Unii jucători s-au plâns, dar şi-au luat vuvuzelele în bagaje

Sunt şi fotbalişti care au spus că sunt deranjaţi de zgomotul vuvuzelei. Cristiano Ronaldo sau Messi au fost printre ei... Asta a fost după primul sau al doilea joc. Jucătorii s-au obişnuit cu atmosfera, când au văzut că pot câştiga. Ştiu că şi anul trecut, la Cupa Confederaţiilor, de exemplu, unii jucători spanioli s-au plâns de sunetul vuvuzelei. Dar apoi, după ce s-au dus la ei în Spania, a apărut o poză cu ei şi trei sau patru vuvuzele în bagaje.

Nu vă deranjează că primiţi atâtea critici? Că trebuie să vă explicaţi mereu în faţa presei? Eu le zic aşa: e vorba doar de obişnuinţă. Că n-aş spune că sunt numai critici, până la final. Acum, mulţi dintre jucători susţin vuvuzela, că e altă atmosferă. S-au obişnuit cu ea. Eu iubesc vuvuzela de 12 ani. Şi când vezi că vin alţii cu copii ieftine, asta te enervează. Aşa că de asta ies public şi apăr vuvuzela.

Cu dedicaţie, pentru Nelson Mandela

Aveţi multe vuvuzele acasă? Dintre cele pe care le fabricăm noi, le am pe toate. Şi mai am şi două stil "corn de antilopă". Am o colecţie.

Aveţi vreo vuvuzelă specială pentru câştigători? Cred că asta ţine de FIFA. Noi am mai făcut vuvuzele în trecut, placate în aur. Fostul nostru preşedinte, Nelson Mandela, are una de aur de la noi. Am pus-o întro cutie şi i-am dat-o, fundaţiei lui, ca un semn de apreciere din partea noastră. Pentru că fără el şi sacrificiul său nu am fi aici, să organizăm o cupă mondială.

Un lider religios din Africa de Sud a spus public că enoriaşii din zona lui sunt, de fapt, inventatorii vuvuzelei tradiţionale şi că vrea să fie despăgubit pentru folosirea ei pe stadioane. Cum comentaţi? Vrem să facem o asociere cu ei, cu toţii sperăm să dezvoltăm afacerea asta. Noi am luat designul de la vuvuzela lor, din tablă. Dar şi în anii trecuţi i-am abordat să colaborăm cumva. Aici, în Africa, există o astfel de susţinere culturală. Nu avem nicio problemă să le dăm ce e al lor.

"Acum, mulţi dintre jucători susţin vuvuzela, că e altă atmosferă. S-au obişnuit cu ea. Eu iubesc vuvuzela de 12 ani. Şi când vezi că vin alţii cu copii ieftine, asta te enervează.", NEIL VAN SCHALKWYK, omul care a reinventat vuvuzela

ÎNSEMNAT. Obiectul original e inscripţionat cu "vuvuzela", spune Neil van Schalkwyk

"AVERTISMENT"

Interesul europenilor pentru vuvuzele e în creştere, explică Neil van Schalkwyk: există comenzi inclusiv din Rusia, iar livrările se pot face uşor, cu ajutorul unor parteneri germani

Cât de profitabilă a fost pentru dumneavoastră afacerea cu vuvuzele? A fost profitabilă, dar e şi o mare încercare. Cu toate copiile astea ieftine care au apărut acum după noi. Şi oamenii cred că ieftin e mai bun şi cumpără. Dar nu e. Apoi afli că şi-au rănit buzele cu ele. V-a făcut vuvuzela un om bogat? Nu încă. Cheltuim mult pe dezvoltarea unei versiuni noi. Sperăm să cumpere cineva produsul nostru mai bun. Şi în Africa, şi în Europa. Cât aţi vândut până acum? În Europa am vândut 1,5 milioane de bucăţi. La Cupa Mondială am vândut 30.000, dar am vândut 800.000 de vuvuzele, în ultimii zece ani.

"Înainte, oamenii foloseau coarne de antilopă să cheme la adunare"

Cum aţi început afacerea? Am pornit pe la sfârşitul anilor ’90 să o creăm, iar prin 2001 am pus vuvuzela în vânzare.

Dar de ce o afacere cu vuvuzele? Cum v-aţi gândit la asta? Pe vremuri, jucam fotbal la o echipă aici şi am văzut la un meci una făcută din tablă. Şi pentru că eram în industria plasticului, am zis să fac una din plastic, copiată după cele folosite în mod tradiţional aici, pentru adunări publice. Chiar şi înainte de asta, oamenii foloseau coarne de antilopă să cheme la adunare. Suflatul din corn e mereu asociat cu ideea de adunare, cu mulţimile. Deci, am zis să facem una din plastic, care să fie produsă în număr mare.

Cât aţi lucrat să faceţi vuvuzela pe care o vindeţi acum? 18 luni am lucrat la concept, înainte să o punem în producţie. O vindeam apoi pe piaţă, în stilul nostru, aici în Africa. Dar, din fericire, din 2007, neam asociat cu o companie germană şi ei au dus-o pe noi culmi ale calităţii. Am adus designul de acolo, tehnologia şi acuma vindem aici cum au făcut ei în Germania.

Dacă este şi pe piaţa europeană, de ce nu a avut succes pe stadioane cum are la Campionatul din Africa de Sud? Eu cred că de acum o să înceapă. Este mult interes acum din partea Europei. La fel şi din partea voastră de lume am primit comenzi. Apoi, şi din Rusia am primit comenzi. Am fost bombardat cu telefoane acum. Şi cum avem parteneri în Germania, e foarte uşor să le livreze în ţările europene. Dar sunt şi acolo multe copii ieftine. Oamenii trebuie să se uite pe logo, să scrie "vuvuzela" pe ele, că este brand înregistrat.

"Un fenomen major în Africa de Sud"

Când eraţi fotbalist, puteaţi juca cu zgomotul ăsta? Da, pe vremea aia era deja un fenomen major în ţară. Eram obişnuit cu ea.

Cum au reacţionat oamenii, în primă fază, la vuvuzelă pe stadioane? Aşa sărbătoresc ei aici, suflând şi distrându-se. Nu m-a arătat nimeni cu degetul pe stradă: "Uitaţi-l! El e cel cu vuvuzelele!". Am mers la meciuri, a fost bine. Cred că totul s-a exagerat. Pentru că trebuie să experimentezi pe stadion cu vuvuzela. Acolo nu e aşa de rău cum spun oamenii. E chiar o atmosferă grozavă.

EVOLUŢIE. Actuala vuvuzelă are ca "înaintaş" un instrument străvechi: cornul de antilopă

INGINERIE COMPLEXĂ

"Dacă vrei să loveşti pe cineva, se rupe în trei" Vă deranjează companiile chineze care au început să producă variante mai ieftine? Da. Oamenii au impresia că vuvuzela e doar o chestie care face zgomot. Dar nu e. Sunt multe aspecte care ţin de producţia ei. De la plasticul ăla, pe care pui gura. Noi ne-am dat peste cap ca să-l facem din materiale de calitate.

Vorbiţi ca despre o inginerie complicată... Absolut! În Europa, compania noastră parteneră din Germania le produce şi le distribuie în UE din partea noastră. Ceea ce am făcut cu ei e să luăm vuvuzela obişnuită pe care o avem aici, în Africa de Sud, şi am refăcut- o pentru piaţa europeană, la o calitate mai bună. Erau trei chestiuni majore: să facem partea prin care sufli mai bună, să facem aşa încât să nu poată fi folosită ca armă pe stadion (de asta acum o facem din trei părţi şi, dacă e să loveşti pe cineva, se rupe imediat) şi mai era ambalajul. Una dintre greşelile pe care le fac oamenii când cumpără vuvuzela e că nu se uită că nu e împachetată. Tu ai mânca un sandviş care nu e ambalat, de la magazin? Nu! Aşa e şi cu vuvuzela.

Ne puteți urmări și pe Google News