Ce restricții aduce noul standard auto Euro 7

Ce restricții aduce noul standard auto Euro 7Trafic rutier Sursa foto: Arhiva EVZ

Bulgaria s-a luptat pentru un standard Euro 7 mai permisiv. Noile reguli pentru emisiile nocive ale autovehiculelor vor intra în vigoare din 2025

Bătălia Bulgariei și a altor șapte țări a fost încununată de succes și UE a acceptat în cele din urmă un acord mai permisiv pentru a introduce noul standard de emisii nocive, denumit Euro 7, pentru mașinile pe benzină și diesel, scrie Sega.bg.

România, printre adversarii unui standard Euro 7 radical

Italia, Bulgaria, Cehia, Franța, Ungaria, Polonia, România și Slovacia s-au opus proiectului inițial pe motiv că „acesta nu pare realist și riscă să aibă un impact negativ asupra investițiilor din sector, care au fost deja angajate în tranziția către mașinile electrice”.

Liderii lobby-ului pentru un standard Euro 7 mai permisiv au fost doi dintre liderii industriei auto europene - Franța și Italia.

Acestea au fost susținute de alte șase țări (împreună cu Bulgaria) iar în cele din urmă, luni, a fost votat un plan mai puțin ambițios decât cel prezentat în noiembrie 2022 de Comisia Europeană.

În acest fel, se consideră că se menține competitivitatea sectorului auto în UE, unde lucrează 14 milioane de muncitori. Asociația Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) a salutat cu prudență noile standarde mai reduse.

Ecologiștii radicali, dezamăgiți

Dar grupurile care solicită reguli de transport mai curate le-au descris ca fiind o dezamăgire. Aceasta este o ocazie ratată, a declarat Asociația pentru Controlul Emisiilor.

Critici a avut și Federația Europeană pentru Transport și Mediu. Standardul Euro 7 îl va înlocui pe cel valabil deja Euro 6 din 2025 și se va aplica tuturor vehiculelor din Uniunea Europeană. Dar poziția statelor membre UE nu este încă ultimul cuvânt pe acest subiect.

Textul final, care va deveni legislație UE, trebuie să fie agreat cu Parlamentul European, care până acum nu și-a convenit poziția.

Ce obiective avea Euro 7

Inițial, Comisia Europeană a dorit ca Euro 7 să reducă în mod semnificativ emisiile de oxizi de azot și particule fine emise de vehicule, argumentând că poluarea aerului este responsabilă pentru 70.000 de decese pe an în UE.

Dar producătorii de automobile s-au opus, temându-se de costurile suplimentare legate de adaptarea mașinilor, într-un moment în care cheltuiesc miliarde pentru a produce mașini electrice pe fondul concurenței acerbe din partea Tesla și a companiilor chineze.

Presiunea lor pentru a determina UE să renunțe la standardele din ce în ce mai stricte a fost auzită de Franța și Italia, care la începutul acestui an s-au opus în comun normelor de emisii mai stricte. Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia s-au alăturat de asemenea la această poziție.

(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News