Stănculescu, un om-cheie în transformarea ţării

Stănculescu, un om-cheie în transformarea ţării

„Faptele pentru care Victor Athanasie Stănculescu a fost condamnat au avut loc cu aproape 20 de ani în urmă şi, drept urmare, acesta nu poate să reprezinte un pericol public, cu atât mai mult cu cât a jucat un rol de prim-rang în transformarea ţării, în trecerea la statul de drept şi consolidarea acestuia”.

Acestea sunt, în opinia magistraţilor militari, unele dintre principalele motive care au stat la baza eliberării din penitenciar a generalului în rezervă, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea sângeroasă a revoluţiei de la Timişoara.

Pe lângă motivele de mai sus, judecătorii au luat în calcul şi expertiza medico-legală. Potrivit acesteia, „situaţia de boală în care se află Victor Stănculescu are caracter de mare urgenţă”, iar „aspectele de mare complexitate şi di fi cultate nu pot fi rezolvate în condiţii de detenţie”. Concret, „bolnavul se află într-o situaţie de risc vascular cerebral sau cardiac maxim”, au conchis medicii invocaţi în motivarea deciziei prin care Tribunalul Militar i-a întrerupt generalului executarea pedepsei.

Ne puteți urmări și pe Google News