Stăm bine, dar poate fi mai rău. CE cer firmele pentru a menţine angajaţii

Stăm bine, dar poate fi mai rău. CE cer firmele pentru a menţine angajaţii

România a înregistrat, anul trecut, un rezultat foarte bun, însă acesta trebuie menţinut prin anumite măsuri ale autorităţilor. Politicile interne trebuie să compenseze dificultăţile pe plan european. Facilităţile fiscale pentru angajarea şomerilor şi pentru munca temporară sunt soluţii folositoare atât firmelor, cât şi la nivel macroeconomic, spun reprezentanţii firmei R&M Audit-Contabilitate, într-un comunicat.

"Deşi România a avut în 2011 un rezultat foarte bun per ansamblu, respectiv o creştere economică de 2,5% faţă de 2010, scăderea –uşoară, dar neaşteptată- a PIB-ului în ultimul trimestru al anului trecut faţă de precedentul arată că surprize neplăcute ar putea să apară şi pe parcursul anului curent, în special în contextul european actual. În consecinţă, firmele româneşti au nevoie de o serie de măsuri pe plan intern, care să le ajute să nu ajungă din nou în dificultăţi similare anilor de criză", a declarat Mirela Şerban, managing partner R&M Audit-Contabilitate.

Potrivit acesteia, acordarea de facilităţi fiscale pentru angajările cu contracte de muncă temporare ar constitui un stimul semnificativ pentru dezvoltarea companiilor, care ar îndrăzni mult mai mult să lanseze diferite proiecte suplimentare prin care să evolueze.

Legile actuale nu conțin facilități fiscale

Legislaţia actuală prevede sistemul muncii prin agent de muncă temporară, dar nu conţine nicio facilitate fiscală specială pentru vreuna dintre părţi. Conform reglementărilor în vigoare, munca temporară este cea prestată de un salariat temporar, care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă.

Durata pe care se poate desfăşura munca temporară este de cel mult 24 de luni sau, în cazul prelungirii contractului, până la un total de cel mult 36 de luni. Contractul de muncă temporară are natura unui contract individual de muncă, prin urmare trebuie respectate condiţiile prevăzute în Codul Muncii.

Agentul de muncă temporară trebuie să aibă o autorizaţie emisă de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru a putea desfăşura asemenea activităţi.

Munca temporară, avantajoasă şi pentru salariaţi

Sistemul muncii temporare este avantajos şi pentru salariaţi: perioada de muncă este acumulată la vechime, dacă este cazul ulterior- angajatul poate beneficia de ajutor de şomaj ca şi un angajat cu contract individual de muncă (stagiul de cotizare trebuie sa fie de minim un an) şi beneficiază de egalitate de tratament ca şi proprii angajaţi ai angajatorului la care prestează munca temporară.

"Munca temporară este prea puţin cunoscută, mediatizată şi folosită în România, deşi are multiple beneficii pentru toţi cei implicaţi. Evident, stimularea companiilor pentru a apela la munca temporară ar creşte gradul de utilizare al acesteia, mai ales dacă cei angajaţi ar proveni din rândurile şomerilor", a arătat Mirela Şerban.

Facilităţile din 2010

Facilităţi pentru angajarea şomerilor, în regim permanent însă, au fost acordate în anul 2010, de exemplu, dar puţine companii au putut apela în realitate la acestea întrucât, pentru obţinerea facilităţilor, se impuneau condiţii pe care nu multe firme îndrăzneau să şi le asume: angajatorii trebuiau să se oblige ca, timp de 12 luni, să nu desfiinţeze locurile de munca (prin concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului), adica nu puteau face restructurari, o condiţie greu de asumat în condiţii economice dificile.

Unele facilităţi sunt în vigoare şi astăzi, respectiv cele pentru angajarea absolvenţilor, a şomerilor care au peste 45 de ani sau a părinţilor unici, prevad acordarea de credite în condiţii avantajoase etc.

Ne puteți urmări și pe Google News