Atmosferă radical diferită acum, în Septembrie 2017, la Ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuți la Stalingrad, în Cimitirul de onoare de la Rossoșka, față de cea din octombrie 2015. Așa cum am scris la vremea respectivă, depunerea de coroane de flori la Mausoleu a fost făcută împreună cu rușii. Acum ai noștri au depus singuri. La fel se va întîmplă și la Ceremonia de înhumare.

Dacă ar fi atît în materie de răceală spre ostilitate, ar fi o știre, nu un Breaking News. E însă un Breaking News. Pentru că în pregătirea acestei atmosfere un site local, din Volgograd, a publicat un articol dușmănos, în 25 septembrie 2017. Izvestia de la Moscova din 28 septembrie 2017 a publicat un articol despre decizia de pe plan local, invocînd o intervenție a lui Dimitrie Rogozin. Noi ne vedem de treburile noastre, adică de Ceremonia de reînhumare, programată pentru vineri, 29 septembrie. De precizat că față de 2015, sînt schimbări și în reprezentarea autorităților românești. Data trecută premierul Victor Ponta a fost reprezentat de Teodor Meleșcanu, care a depus o coroană e flori în numele Guvernului. Acum, Guvernul nu e reprezentat. E drept participă Ionuț Cojocaru, consilier SGG, dar ca istoric. Data trecută Președinția n-a trimis reprezentant, pentru care am criticat-o. Acum Președinția e reprezentată de Dudu Ionescu, consilier de stat. 

Reproducem cele două articole, cel de pe site, și cel din Izvestia. Tot ce se întîmplă acum în legătură cu ceremonia de reînhumare e un semnal politic venit dinspe Rusia. Unul neliniștitor.

„Boris Usik, cetăţean de onoare al oraşului Volgograd:

«Dorinţa de a-i reînhuma pe fasciştii români cu onoruri este un tupeu»”. „Săptămîna viitoare, la Volgograd, va sosi o delegaţie oficială din România. Potrivit Agenţiei de Informaţii «IA Vîsota 102», obiectivul acesteia, menţionate în scrisoare semnată de însărcinatul cu afaceri ad-interim al acestei ţări în Federaţia Rusă, Viorel Cojocaru, este «de a participa la ceremonia de reînhumare a rămăşiţelor militarilor români, eroi, care au căzut în luptă, la Stalingrad». De aceea, diplomatul român roagă autorităţile să acorde sprijin pentru desfăşurarea acestei manifestări şi să pună la dispoziţie, pentru ceremonie «un pluton de gardă, o gardă de onoare, orchestra militară» ş.a.

Judecând după toate acestea, însărcinatul cu afaceri ad-interim al României are probleme cu memoria. Din primele zile ale invaziei Germaniei hitleriste în Uniunea Sovietică, armata română a luptat în cadrul Wehrmaschtului, «glorificându-se», alături de fascişti, prin însemnate cruzimi, în timpul bătăliei de la Stalingrad. În telegrame, Hitler, nu o dată, îi menţiona pe generalii români «pentru modul de acţiune model», decorîndu-i generos cu cruci de fier. Despre atrocităţile soldaţilor şi ale ofiţerilor români, despre care îţi îngheaţă sângele în vine, stau dovadă cîteva volume de materiale, care se păstrează în arhivele de stat. Iar aceasta doar pe teritoriul Regiunii Stalingrad. În arhive, sunt păstrate şi dovezi ale martorilor oculari la acele îngrozitoare evenimente. Din protocolul interogatoriului din 29 iunie 1943, al Mariei Tihonova Serebrianskaia: «La 4 august 1942, trupele germano-române au ocupat satul nostru şi, imediat, au început să jefuiască toată populaţia. Au luat lapte, ouă, haine, pui, oi, iar românii au manifestat cruzime faţă de femei. Le-au violat. Personal, ştiu că ei au violat-o pe cetăţeana L., în vârstă de 23 de ani. În prezent, ea nu mai are pe nimeni. Peste 3-4 zile, germani şi românii au început să adune populaţia de origine evreiască, care locuia în sat; din rîndul populaţiei evacuate erau 22 de persoane, le-au supus caznelor, le-au violat, iar în cursul acelor zile, au fost luaţi cu toţii, duşi în satul Kamenka, iar după câteva zile am aflat că i-au împuşcat pe toţi».

«Trei bărbaţi, Pleşakov, Sorokin şi Babkin au fost luaţi de la haltă, au fost ţinuţi 8 zile, loviţi, nu au fost hrăniţi şi nici apă nu le-au dat. După aceea, pe toţi – în lagăr erau 100 de persoane – au fost băgaţi în căzi lîngă fîntînă. Persoanele menţionate au murit. Babkin a murit în urma loviturilor şi a epuizării. K. a murit din cauza că a fost violată de trei soldaţi români. Pleşakov a fost lovit şi împuşcat. Korotkov a fost împuşcat în curte. Sorokin, care a fost lovit de soldaţii români, a fost gonit în stepă, iar, ulterior, informaţii despre el nu se ştiu».

«Doi copii au fost striviţi de tancuri...». «În casa kolhoznicei Karpova V.I. au fost ucişi de către fiarele române Karpov V.N. .şi Brîkalin E.V. cu armele automate, fără să aibă vreo vină...». «În decembrie 1942, a fost violată kolhoznica Z.A.I. de către soldaţii români...». «La 4 decembrie, a fost asasinat Kaliuk V.V. de către un soldat român (nu se ştie din ce unitate. Copilul a murit, fără să aibă vreo vină...».

Este doar o mică parte din faptele «eroice» ale fasciştilor români pe pământul Stalingradului împotriva locuitorilor paş- nici: bătrâni, femei şi copii. La Stalingrad, trupele sovietice au spulberat mitul Germaniei hitleriste invincibile şi al «României mari» fasciste. Numai pierderile trupelor române, în cadrul bătăliei, au fost de 159.000 de persoane, morţi, răniţi şi dispăruţi fără urmă. Se pare că diplomatul român a uitat că, chiar cu victoria trupelor sovietice în bătălia de la Stalingrad a început eliberarea Europei de ciuma fascistă. Aşadar, ce eroi şi ce fapte de arme intenţionează să onoreze reprezentanţii României, adresînd rugămintea de a pune la dispoziţie o gardă de onoare? Sau aceasta este o dorinţă de a rescrie, încă o dată, istoria bătăliei de la Stalingrad şi a întregului celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Germania şi aliaţii ei au fost cotropitori, iar soldaţii sovietici eliberatori?

Între timp, în România, ca şi în alte state din Europa, eliberată de fascism de către Armata Roşie, se petrec istorii cumplite, legate de profanarea memoriei soldaţilor eliberatori. Un astfel de caz s-a petrecut nu demult la Cimitirul «Eternitatea» din oraşul românesc Botoşani. Au fost răsturnate 120 de pietre de pe mormintele soldaţilor sovietice. Vinovaţii, însă, nu au fost pedepsiţi, iar autorităţile de la Bucureşti nu numai că nu şi-au cerut scuze pentru aceasta, însă nici măcar nu s-au deranjat să comenteze acest fapt revoltător. Şi cu totul de neînţeles a fost incidentul cu vice-premierul Rusiei, Dmitri Rogozin, care conduce comitetul de organizare pentru pregătirile pentru sărbătorirea a 75 de ani de la victoria în bătălia de la Stalingrad. Autorităţile române nu au permis avionului, care se deplasa către Chişinău pentru a participa la manifestările consacrate sărbătoririi a 25 de ani de la instituirea operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria, tranzitarea teritoriului României. Este de neînţeles de ce România adoptă dublul standard şi întreprinde demersuri inamicale faţă de Rusia şi, cu toate acestea, pretinde o relaţie specială faţă de «eroii» săi ocupanţi. «Este un tupeu, în gradul cel mai înalt, din partea autorităţilor române, de a cere onoruri cu ocazia reînhumă- rii criminalilor români», a menţionat, într-un interviu acordat în exclusivitate Agenţiei de Informaţii «Vîsota 102», Boris Usik, cetăţean de onoare al oraşului Volgograd. «Uneori, soldaţii români se remarcau prin cruzimele deosebite şi chiar îi întreceau pe nemţi. Toate aceste date au fost fixate de către Comisia regională pentru stabilirea crimelor, de la Stalingrad. Crimele împotriva umanităţii nu au termen de prescripţie, aceasta este o lege adoptată de Liga Naţiunilor. Da, este de înţeles, că trebuie înhumate rămăşiţele oamenilor, indiferent de cine ar fi fost ei, aceasta ţine de tradiţie şi de valorile umane. Însă a-i înhuma pe cei care şi-au bătut joc de poporul nostru, în sunetul fanfarei militare, ca „eroi”, este cea mai ruşinoasă rugăminte şi tupeu».” Agenţia de Informaţii „Vîsota 102” (portal de ştiri local, din Volgograd): http://v102.ru/news/67498.html, 25.09.2017. *

„Soldaţii români vor fi reînhumaţi fără onoruri

Vice prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, a recomandat să se refuze acordarea de onoruri militare cu prilejul desfăşurării activităţilor de reînhumare a rămăşiţelor pă- mînteşti ale militarilor români, care au luptat, alături de trupele hitleriste, pe teritoriul URSS, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Activiştii s-au plîns lui Dmitri Rogozin – care conduce Comitetul de organizare pentru pregătirea sărbătoririi a 75 de ani de la victoria Armatei Roşii în Bătălia de la Stalingrad – despre pregătirile de reînhumare cu onoruri a românilor, în Cimitirul militar din satul Rossoşka, din Regiunea Volgograd.

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al României, Viorel Cojocaru, a înştiinţat autorităţile Regiunii Volgograd, cerîndu-le concursul. În scrisoarea către guvernatorul Regiunii (copia se află la dispoziţia ziarului «Izvestia»), el a rugat să fie asigurată prezenţa la ceremonia de «reînhumare a rămăşiţelor pămînteşti ale eroilor militari români, care au căzut la Stalingrad», a «unui pluton de gardă, a unei gărzi de onoare şi a unei orchestre militare». Informaţia despre pregătirea ceremoniei a ajuns în presa locală şi a avut o amplă rezonanţă: oamenii au început să se adreseze în scris, în special lui Dmitri Rogozin.

Reînhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale militarilor români, la Rossoşka, este planificată pentru data de 29 septembrie. Potrivit informaţiilor deţinute de «Izvestia», manifestarea nu va fi anulată, însă se va desfăşura într-o manieră mai rezervată, fără orchestră militară, gardă de onoare ş.a.

Potrivit adjunctului şefului Centrului pentru studierea Bătăliei de la Stalingrad, Boris Usik, în anii războiului, soldaţii români şi-au câştigat reputa- ţia de jefuitori. «La beţie, adesea, distracţia lor era să-i arunce pe prunci în furci. Pe oameni îi mînau ca pe vite: îi legau la căruţe şi îi duceau la locurilor lor de baştină, unde, asemenea robilor, munceau şi mureau», povesteşte Boris Usik. «Consider că militarii noştri nu trebuie să acorde onoruri (militare – n. Misiunii); acest lucru va reprezenta un sacrilegiu. De reînhumare să se ocupe ei, românii, care sosesc aici special, pentru acest eveniment». Secretariatul vice-premierului (Rogozin – n. Misiunii) a confirmat aprobarea unei dispoziţii, prin care se recomandă să nu fie organizată o ceremonie, cu prilejul reînhumării militarilor români.

Formal, acordarea de onoruri militare militarilor decedaţi se află sub incidenţa capitolului 11, din Regulamentul de pază şi garnizoană (aprobat prin Decretul nr. 1495, din 2007, al preşedintelui Federaţiei Ruse). În acest document, însă, nu există indicaţii referitoare la ceea ce trebuie făcut, în cazul în care este vorba despre reprezentanţii unui stat străin. În acelaşi timp, Rusia a semnat acorduri interguvernamentale privind comemorarea militarilor căzuţi în lupte, cu 18 state. Aceste documente au fost ratificate prin legi federale. La mijlocul anilor 2000, un astfel de acord a fost semnat şi cu România. În noiembrie 2006, el a fost ratificat prin Legea Federală nr. 190, din 9 noiembrie 2006. În documente, sunt descrise pe larg modul de păstrare al monumentelor celor înhumaţi, regulile de efectuare a exhumă- rilor şi de predare a rămăşiţelor pă- mânteşti. De aceea, în text, nu există menţiuni cu privire la acordarea de onoruri militare.

Istoricul militar Aleksei Isaev, a declarat «Izvestiei», că, la Stalingrad, armata română era o masă de ţărani prost instruită, care fusese adusă la război cu parul.

«La Stalingrad, au luptat circa 200.000 de militari români, din componenţa a două armate», a declarat expertul. «Se remarcau printr-o teamă foarte mare de tancuri, din cauza absenţei armamentului şi a tacticii adecvate. Pentru ei, chiar şi cîteva tancuri sovietice erau un coşmar teribil. Cînd s-a declanşat Operaţiunea „Uran”, românii au fost respinşi şi dezarmaţi cu uşurinţă. S-a ajuns pînă acolo, încît cavaleriştii sovietici, în formaţiune, i-au secerat pe româ- nii care alergau pe ogorul înzăpezit, caz rar pentru Marele Război pentru Apărarea Patriei (denumirea din istoriografia sovietică a celui de-Al Doilea Război Mondial – n. Misiunii). Într-una din lupte, unităţile mecanizate sovietice au luat prizonieri circa 7.000 de români, în timp ce ele au pierdut doar cîteva zeci de luptători».

Potrivit lui Aleksei Isaev, armata română a suferit din cauza deficitului cronic de ofiţeri.

«Separat, românii puteau lupta curajos, s-au aruncat împotriva tancurilor, chiar şi cu toporul, însă ca forţă militară organizată, cota lor era foarte redusă», a mai menţionat istoricul. «Referitor la jafurile şi la alte crime de război, din acest punct de vedere, românii nu s-au deosebit cu nimic printre aliaţii Wahrmacht-ului. Doar ungurii i-au mai depăşit în ceea ce priveşte duritatea şi cruzimea». Oficial, România a ieşit din război în august 1944, la acea vreme unităţile Armatei Ruse aflîndu-se pe teritoriul ţării. Iniţiatorul acţiunii de semnare a armistiţiului a fost regele României, Mihai I, care, ulterior, a fost decorat cu Ordinul «Victoria».

Încă în viaţă, în vârstă de 95 de ani, fostul monarh român este, în prezent, unicul cavaler în viaţă, al acestui ordin.”

Sursa: https://iz.ru/651339/alekseiramm-nikolai-surkov-ivan-cheberko/rumynskikh-soldat-perezakhoroniat-bez-pochestei, 28.09.2017