Românii nu au avut puterea, în 1989, să înțeleagă importanța Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara. Acesta este motivul pentru care suntem bântuiți, după 25 de ani, de fantome ale regimului comunist.
Confruntat cu revolta timișorenilor care cereau libertate și căderea comunismului, dictatorul Nicolae Ceaușescu a apărut la TV pentru a explica românilor că cei aflați în stradă sunt, printre altele, ”elemente fasciste”. Ceaușescu justifica și cu acest argument represiunea sângeroasă de pe străzile capitalei Banatului.
x
Mai târziu, tovarășul Ion Iliescu, i-a acuzat pe cei din Piața Universității că sunt, printre altele, fasciști. Tovarășul Iliescu folosea această etichetă în dialogurile cu minerii aduși la București să planteze panseluțe. Omul justifica astfel ciomăgeala trasă de mineri celor care nu acceptau confiscarea Revoluției anti-comuniste.
În luna mai 2014, prim-ministrul Victor Ponta l-a acuzat pe timișoreanul Mircea Mihăieș că este un ”fascist bătrân”. Asta pentru a justifica miile de ore de denigrare în care minerii lui Felix au ciomăgit la comandă oameni ca Mircea Mihăieș, Horia Roman Patapievici sau Gabriel Liiceanu. Ciomăgeală aplicată pentru a alimenta publicul USL cu ura de care Victor Ponta și asociații aveau nevoie în campaniile electorale.
Ura folosită în exces pentru scopuri electorale a produs doi dintre cei mai sângeroși dictatori din istorie, oameni care sunt responsabili de zeci de milioane de morți: Hitler și Stalin. E interesant ca un politician care își bazează succesul pe ură vine cu un astfel de discurs.
În România anului 2014, ura este folosită din nou în propaganda electorală. Același combustibil grobian a alimentat campaniile electorale pentru alegerile locale și parlamentare. USL a reușit eficient să injecteze ură în publicul captiv, pentru a produce apoi profit electoral. Pentru că nu are nimic altceva de propus publicului, Victor Ponta recurge iar la acest instrument rudimentar.
La un nivel mult mai mare, istoria conține lecții exhaustive despre proporțiile răului adus de politicieni care își construiesc succesul electoral alimentând publicul cu ură.
Noi vom vedea în viitorul apropiat ce ne poate aduce un politician cu mentalitate atât de rudimentară, dacă Victor Ponta va ajunge să dețină puterea totală în România. Trist este că, după un sfert de secol de la căderea dictaturii lui Ceaușescu, un astfel de politician este iar cocoțat în vârful piramidei puterii politice și administrative a statului român.
Asta pentru că, în 1989, românii a lăsat o Revoluție neterminată.