Neregului grave și amenzi uriașe la stadionul Ghencea
- Mădălina Sfrijan
- 9 noiembrie 2023, 19:54
Inspectoratul Teritorial de Muncă București a desfășurat un control în cadrul unuia dintre cele mai cunoscute stadioane din România. În urma verificărilor au fost aplicate amenzi uriașe.
Stadionul Ghencea a fost verificat de inspectorii ITM. Controlul a fost desfășurat împreună cu Jandarmeria Română, iar în urma acestuia au fost găsite mai multe neconformități.
Neregulile găsite la stadionul Ghencea
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti au efectuat un control la stadionul Ghencea. În urma acestor verificări, inspectorii au găsit mai multe nereguli grave.
Una dintre acestea are legătură cu firma care asigura paza şi protecţia unității. În cadrul societății respective lucrau 623 de persoane în cazul cărora au fost găsite mai multe nereguli legate de forma de angajare.
„Inspecţia Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, a identificat o firmă de pază şi protecţie la care lucrau 623 de persoane fără forme legale de angajare (muncă nedeclarată) sau cu documente de angajare înregistrate după începerea activităţii.”, arată inspectorii ITM.
Amenzi de peste 600.000 de lei
Controlul de Inspecție a Muncii desfășurat la stadionul Ghencea a vizat inclusiv activitatea societăților colaboratoare. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit că toate persoanele care lucrau în cadrul firmei de pază a unității nu aveau forme legale de muncă.
Din acest motiv, reprezentanții ITM au aplicat amenzi de peste 600.000 de lei.
„În urma controlului au fost aplicate amenzi în valoare totală de 600.000 lei”, arată o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Stadionul Ghencea, sute de persoane fără forme legale de angajare
Controlul desfășurat de inspectorii ITM a avut loc la începutul lunii august. Verificările legate de activitatea unității, dar și a companiilor colaboratoare au fost făcute alături de Jandarmeria Română.
Conform inspectorii, 16 persoane prestau activitate în cadrul firmei de pază fără a fi angajate.Totodată, pentru 308 persoane, societatea respectivă nu a transmis în REVISAL contractele individuale de muncă decât după data începerii activității. De asemenea, restul de 299 de persoane prestau activitate pentru firma de pază, peste norma prevăzută în contractele de muncă.