Stabiliţi-vă taxa auto!

Stabiliţi-vă taxa auto!

Ultima formă propusă de guvern are mari şanse să fie modificată în urma audierii publice.

În perioada următoare, oricine îşi poate exprima opinia şi poate propune modificări asupra ordonanţei de urgenţă privind taxa auto propusă de guvern. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Mediului au acceptat varianta audierii publice, proces în urma căruia pot apărea modificări substanţiale la proiectul propus de aceste instituţii. Astfel, actul normativ a fost supus de ieri, de la ora 17.00, audierii publice, proces ce presupune mai mulţi paşi.

De ieri după-amiază, pe site-ul www.taxapoluare.audieripublice.ro a fost postată legea, iar cei care vor să schimbe ceva trebuie să formuleze până pe 10 aprilie depoziţii de maximum trei pagini în care să facă propuneri în acest sens. Doar cei care postează astfel de documente vor putea participa la dezbaterea publică organizată pe 10 aprilie la parlament, dezbatere în cadrul căreia cei care şi-au formulat poziţia în scris îşi pot susţine punctul de vedere în cadrul unei expuneri de 3 minute.

„Guvernul şi-a asumat riscul modificării proiectului în urma audierii publice, aşa că reprezentanţii executivului vor fi obligaţi să ţină cont de propunerile cetăţenilor“, ne-a declarat Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy, organizaţia neguvernamentală care se va ocupa de organizarea audierii.

În termen de două săptămâni de la dezbaterea din parlament, o comisie de experţi va face o sinteză a audierii publice, iar documentul ce va conţine opiniile majoritare şi pe cele minoritare, concluzii şi recomandări va ajunge la executiv. Toate depoziţiile, atât scrise, cât şi orale, dar şi sinteza audierilor, vor fi publicate on-line. Nicosevici susţine că, şi în cazul altor audieri publice, autorităţile au fost obligate să ţină cont de părerile majoritare. PROMISIUNE

Guvernul dă banii înapoi

După intrarea în vigoare a noii legi, programată pentru 1 iulie, românii care au plătit taxa în perioada 1 ianuarie 2007-1 iulie 2008 îşi vor putea recupera diferenţa de bani în cazul în care suma plătită va fi mai mare decât cea calculată după noua lege. Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că procedura de restituire a banilor va fi stabilită de autorităţi în termen de o lună şi nu a putut face o estimare privind suma totală ce va fi returnată în urma acestei decizii.

Estimările guvernului sunt optimiste în acest sens, pe motiv că pentru maşinile noi taxa va fi mai mare şi reduceri apar doar pentru maşinile vechi. În cazul în care suma plătită anterior intrării în vigoare a noii ordonanţe este mai mică decât cea propusă pe noua formulă, cetăţenii nu vor fi obligaţi să scoată din buzunar sume suplimentare. În noua ordonanţă de urgenţă este specificată şi posibilitatea contestării în justiţie a valorii taxei, lucru ce se va putea face cu ajutorul unei evaluări făcute de Registrul Auto Român privind starea maşinii. GRILĂ DE CALCUL

Emisiile contează doar pentru Euro 3 şi Euro 4 Noua formulă de calcul propusă de guvern prevede ca emisiile de CO2 şi de noxe să fie luate în considerare doar la calcularea taxei pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3, în cazul cărora emisiile sunt specificate în cartea tehnică. Pentru celelalte tipuri de maşini, reprezentanţii guvernului susţin că au armonizat taxa la cerinţele UE, prin introducerea unui coeficient care scade taxa direct proporţional cu vechimea autoturismului.

Astfel, pentru un Logan nou pe benzină cu motor Euro 4 de 1.400 centimetri cubi (cmc), noua taxă auto, aplicabilă de la 1 iulie, va fi de 245,8 euro, faţă de 160,6 euro conform actualului algoritm. Pentru un Renaul Clio nou cu motor diesel de 1.500 cmc, românii vor scoate din buzunar aproximativ 315 euro.

În schimb, la autovehiculele Euro 2 cu motoare de 1.400 de cmc, cu o vechime de 6-7 ani, noua taxă va fi de 1.213 euro, faţă de 2.604 euro în prezent, iar la o vechime de 8-9 ani, suma scade la 928 euro. Pentru maşinile noneuro, micşorarea taxei este şi mai evidentă. La cele cu o vechime de 15-16 ani, taxa va fi de 735 euro pentru motoarele de 1.400 cmc, faţă de 4.007 euro în prezent, iar pentru maşinile cu motoare de 1.600 cmc va fi de doar 1.320 de euro, faţă de 4.579 euro în prezent. Observaţii de la producători

Reprezentanţii Asociaţiei Producă torilor şi Importatorilor de Automobile susţin că taxa auto este necesară, chiar dacă după varianta propusă creşte în cazul maşinilor noi. Cu toate acestea, producătorii susţin că ar putea exista şi o formulă mai echilibrată, prin care emisiile de CO2 şi de alte noxe să aibă ponderi egale, de 50% pentru fiecare categorie, în calculul taxei.

„La maşinile Euro 4, ponderea de 30% a emisiilor de CO2 este prea mică în comparaţie cu ponderea de 70% a altor noxe, fapt ce ar putea dezavantaja alţi constructori decât cei europeni“, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe, citat de Mediafax.

Formula de calcul

Pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) şi a taxei specifice exprimată în euro/1 gram CO2 prevăzute în anexa nr.1 şi a normei de poluare şi a taxei specifice exprimată în euro/1 cmc prevăzute în anexa nr. 2 şi a cotei de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4, după formula:

Suma de plată = [ (A x B x 30/100) + (CxDx70/100) ] x (100-E)/100,                                                    unde:

A = emisia de CO2, exprimată în grame/km înscrisă de constructor în documentele de identificare, cu ocazia omologării de tip B = taxa specifică, exprimată în euro/1 gram CO2, prevăzută în coloana 3 din anexa nr.1 C = cilindree (capacitatea cilindrică) D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2 E = cota de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4

Pentru autovehiculele din categoriile M1 şi N1 cu norma de poluare non – euro, Euro 1 sau Euro 2, care au făcut obiectul omologării CE de tip, după formula:

Suma de plată = C x D x (100-E)/100,                                                    unde:  C = cilindree (capacitatea cilindrică) D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2  E = cota de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4.

Ne puteți urmări și pe Google News