Masacru în Sri Lanka de Paști. Peste 200 de morți și 400 de răniți
- Catalin Dumitrescu
- 22 aprilie 2019, 00:00
Opt explozii au făcut ravagii, ieri, în Sri Lanka. Guvernul a declarat stare de asediu, după ce trei biserici catolice din Colombo, Negombo şi Batticaloa şi trei hoteluri de lux din zona capitalei Colombo au fost ţinta unor atacuri cu bombă, parte din ele de tip kamikaze. Opt copii români au fost duși la adăpost și se află în siguranță.
Masacrul a fost declanșat chiar în timpul slujbei Paștelui catolic și a făcut ca numărul morților să se ridice la 207, dintre care 35 sunt cetățeni străini. Numărul provizoriu al răniților este de 469.
Atentatorii au fost identificați
Preşedintele ţării a făcut apel la calm şi a rugat oamenii să colaboreze cu autorităţile. Atacurile nu au fost deocamdată revendicate, dar ministrul Apărării din Sri Lanka, Ruwan Wijewardane, a anunţat că „au fost identificate” persoanele vinovate de „nefericitul incident terorist”. El a sugerat că ar fi vorba de „extremişti religioşi” şi a spus că „s-au luat toate măsurile necesare”.
Deși existau însă temeri că militanţi ai organizaţiei teroriste ISIS care s-au întors din Irak şi Siria ar fi putut sta la baza valului de atentate, nu s-a confirmat că, ieri, teroarea a fi fost declanșată de membri ai acestei grupări. Totodată, forţele de securitate spun că a fost un atac bine plănuit şi bine coordonat, iar serviciile de informaţii nu au avut niciun indiciu despre un astfel de val de atentate. Şeful Poliţiei din Sri Lanka, Pujuth Jayasundara, lansase un avertisment în urmă cu zece zile, semnalând că mişcarea islamistă NTJ (National Thowheeth Jama’ath) plănuia comiterea un atacuri teroriste sinucigaşe.
Meleşcanu: Românii din Sri Lanka sunt în siguranță
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a precizat faptul că opt copii români se aflau în capitala Sri Lanka, oraşul Colombo, în momentul în care au avut loc exploziile, aceştia fiind duşi de autorităţile locale într-o unitate militară de la periferia orașului. „Am luat şi legătura telefonică cu unii dintre cei care sunt în vacanţe sau locuiesc în Colombo. Din discuţiile pe care le-am avut cu oamenii, am înţeles că nu au fost afectaţi până acum în niciun fel de atacurile teroriste. Chestiunea cea mai sensibilă este faptul că un grup de opt copii cu un însoţitor erau în Colombo şi până la urmă s-a reuşit obţinerea unui sprijin. Am reuşit să discutăm cu autorităţile şi au fost duşi cu toţii într-o unitate militară la periferia capitalei Colombo, unde sunt condiţii de securitate foarte stricte. Mai sunt și alte 16 alte persoane din Colombo, dar toți au spus că nu au fost afectați.”, a declarat Meleşcanu.
Liderii lumii condamnă atentatele
Papa Francisc a condamnat vehement atentatele comise în Sri Lanka, exprimând solidaritate cu membrii comunităţii creştine din această ţară. „Vreau să îmi exprim apropierea plină de iubire faţă de comunitatea creştină, vizată în timp ce se reunise pentru rugăciune, şi faţă de toate victimele acestor acte de violenţă pline de cruzime”, a declarat Papa Francisc. „Îi încredinţez Domnului pe toţi cei ucişi în mod tragic şi mă rog pentru toţi cei răniţi şi pentru toţi cei care suferă ca urmare a acestui eveniment dramatic”, a adăugat Suveranul Pontif. Masacrul din Sri Lanka a indignat întreaga comunitate internațională. Preşedintele SUA, Donald Trump a transmis pe Twitter: „Condoleanţe sincere din partea oamenilor din Statele Unite către oamenii din Sri Lanka privind atacurile oribile teroriste asupra bisericilor şi hotelurilor... Suntem pregătiţi să vă ajutăm!”. Și preşedintele Comisiei Europene, JeanClaude Juncker, şi-a exprimat „groaza şi tristeţea”, declarând că Uniunea Europeană este „gata să sprijine” Sri Lanka. La rândul său, premierul britanic Theresa May a condamnat atentatele. „Actele de violenţă împotriva bisericilor şi hotelurilor din Sri Lanka sunt cu adevărat îngrozitoare, iar cele mai sincere condoleanţe se îndreaptă către toţi cei afectaţi în acest moment tragic”, este mesajul premierului britanic. „Tristeţe profundă după atacurile teroriste asupra bisericilor şi hotelurilor din Sri Lanka. Condamnăm cu tărie aceste acte dureroase. Toată solidaritatea noastră cu poporul srilanc şi gândurile noastre pentru toate rudele victimelor în această zi de Paşte”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter. „Este şocant faptul că oamenii care s-au adunat pentru a sărbători Paştile au fost ţinta deliberată a atacurilor vicioase”, a transmis cancelarul Germaniei, Angela Merkel, într-o scrisoare de condoleanţe adresată preşedintelui Sri Lanka.
Violențe religioase
Sri Lanka are o lungă tradiție în cazul violențelor de stradă, totul datorându-se configurației religioase a micului stat insular. Sri Lanka este o ţară majoritar budistă, catolicii fiind în număr de circa 1,2 milioane, la o populaţie totală de 21 de milioane. De fapt, populația țării se împarte în aproximativ 70% budişti, 12% hinduşi, 10% musulmani şi 7% creştini. Deseori, membri ai majorităţii budiste au atacat moschei şi proprietăţi ale musulmanilor, ceea ce a dus la declararea stării de urgenţă în martie 2018.