Curtea Constituțională a României (CCR) a reținut că actele procedurale efectuate de Fisc în dosarele economice înainte de începerea urmăririi penale, la cererea Parchetului, nu pot fi considerate probe, deoarece încalcă legea fundamentală și principiul egalității de arme în procesul penal. Cu alte cuvinte, ANAF nu poate fi și martor și acuzator în același timp.

Decizia CCR ar putea fi invocată în mii de dosare de evaziune fiscală sau de orice altă infracțiune economică în care s-au folosit ca probe documente întocmite de ANAF anterior declanșării urmăririi penale. Ca efect asupra dosarelor economice, hotărârea CCR este asemănătoare celei din primăvara lui 2016, dată tot de instanța constituțională, care a exclus probele întocmite de ofițerii SRI din procesele penale.

Decizia, pe scurt

Specialiștii în drept, consultați de EVZ, au explicat că motivarea deciziei CCR are, în esență, trei componente:

● Actele de constatare ale ANAF efectuate în afara procesului penal nu sunt probe.

● În timpul procesului penal, ANAF, adică angajații părții civile (Statul) nu pot fi aceeași care fac acuzarea.

● Constatările tehnico-științifice se fac doar în caz de urgență sau atunci când probele sunt în pericol să dispară, adică sunt excepția, nu regula. În restul situațiilor, se apelează la o expertiză efectuată de un specialist independent, desemnat de instanță.

CCR a răsturnat, practic, cel mai folosit articol din Ordonanța 92/2003 prin care ANAF devenea parte a proceselor penale, fără a se mai „obosi” procurorii sau instanțele să dubleze (confirme) procesele verbale de constatare ale inspectorilor fiscali cu expertize independente.

Curtea a apreciat că, înainte de începerea urmăririi penale, documentele Fiscului pot constitui „mărturie în acuzare”, iar inspectorii ANAF au calitatea de „martori”, în sensul CEDO. „Rezultă, astfel, că actul rezultat din activitatea de constatare desfășurată de aceste organe în afara procesului penal nu poate fi mijloc de probă”, conchid judecătorii CCR.

 

Argumentele CCR

„Curtea constată că în concepția noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. În aceste condiții, Curtea reține că procesul-verbal reglementat de art.233 indice 1 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă”, se arată în motivarea CCR.