Spre ce rută geopolitică va apuca Turcia: Atlantic sau Eurasia?

Erdogan. Sursa Foto- Dreamstime

Turcia, la răscruce. Marele Atatürk, care a deschis calea Iluminismului și modernității pentru națiunea turcă, a punctat clar direcţia țării: „Să se ridice deasupra nivelului civilizației contemporane”; "Pace acasă, pace în lume". Pacea, bunăstarea și dreptatea în ţară nu sunt posibile în lipsa valorilor occidentale (contemporane) indispensabile precum „democrația, drepturile omului, secularismul, statul de drept”. În lipsa lor, nu doar frontul intern, ci și cel extern (securitate, supraviețuire) rămâne slab.

Cel mai concret exemplu al acestei realităţi sunt țările islamice. În general, în țările estice și islamice, se poate vorbi despre o distorsiune permanentă în care statul este fericit, dar societatea este nefericită.

Imperialismul occidental

Pe de altă parte, există un revers întunecat al medaliei occidentale strălucitoare: Imperialismul care îi divizează, îi fărâmițează, îi asupreşte pe cei care nu sunt la fel (pe ceilalţi). În cadrul prejudecăţilor pe care factorii istorici, religioşi, etnici, socioculturali şi politici le sădesc în subconştient, Turcia se află printre "ceilalţi". Ne putem aminti cum imperialismul occidental a marginalizat Turcia prin abordările legate de problema armeană, prin încălcarea drepturilor omului în privinţa Republicii Turce a Ciprului de Nord (jumătatea de nord a insulei Cipru este recunoscută ca stat de către Ankara - n.red.), prin încălcarea de către Grecia a tratatului de la Lausanne şi a dreptului internaţional.

Prezenţa Turciei în sistemul Atlantic este valabilă când vine vorba de împărţirea sarcinilor (NATO) dar nu este preferată - în special din perspectiva demografiei - când vine vorba de distribuţia beneficiilor (aderarea la UE). Aceasta este o inginerie politică destinată frontului intern care include aspecte etnice şi religioase şi un nou element de ameninţare pentru Turcia. Băţul şi morcovul. De 60 de ani, morcovul aderării la UE este un instrument pentru a smulge concesii geopolitice în special în privinţa Ciprului şi pentru a transforma Turcia într-o ţară prietenoasă cu imperialismul.

Eurasia

Trebuie echilibrată poziţia Turciei de "satelit" în sistemul Atlantic. Există două elemente ale echilibrului. Primul este, după cum spunea Atatürk, să îţi urmăreşti "politica naţională". Al doilea element este multilateralismul și multidimensionalitatea. Turcia trebuie să aprofundeze cooperarea cu Eurasia aflată în ascensiune, în special în ceea ce priveşte ameninţările provenite dinspre Atlantic, să consolideze principiul "particularităţii regionale" prin promovarea intereselor comune în acest spaţiu geografic şi să înființeze instituții funcționale.

Rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU

Pe de altă parte, nu poate fi trecută niciodată cu vederea slăbiciunea cronică a Eurasiei în ceea ce priveşte democraţia, libertăţile şi drepturile omului. În plus, se poate spune că identitatea turcească este un "adversar/rival istoric" pentru cele două mari puteri ale Eurasiei, China şi Rusia. Este semnificativ faptul că Rusia include Turcia în „Documentul de Politică Externă - martie 2023” cu o poziție bazată exclusiv pe religie. În plus, nu trebuie uitat că Rusia şi China au aprobat rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU care împiedică recunoaşterea Republicii Turce a Ciprului de Nord şi consideră Turcia drept ocupant în insulă. Nu putem ignora nici faptul că există şi linii de falie în relaţiile Turciei cu Rusia şi China (turcii uiguri, sprijinul pentru PKK, Siria). Pe scurt, nici Eurasia nu este o grădină cu trandafiri. Însă cu siguranţă, toate acestea nu sunt o piedică în calea unei colaborări echilibrate, reciproc avantajoase, profunde.

Concluzii despre Turcia

Viitorul Turciei ar putea fi occidental (contemporan) în pofida imperialismului şi a faptului că nu este vestică. Turcia trebuie să îşi urmeze "politica naţională" şi să aibă o colaborare multidimensională, care să echilibreze lipsurile şi problemele, atât cu spaţiul atlantic cât şi cu Eurasia, date fiind istoria şi poziţia sa geografică unică. Pentru asta, prioritatea Turciei este să îşi găsească unitatea în jurul principiilor lui Atatürk şi să urmeze calea pe care el a trasat-o. Pe termen lung, trebuie să conducă lumea turcică - pentru care baza este deja pregătită - şi să construiască un viitor contemporan comun - inclusiv cu terţe părţi - pe baza unei limbi, istorii şi moşteniri culturale comune.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / .cumhuriyet.com.tr