Patru pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost preluaţi în stare gravă, miercuri, în decurs de câteva ore, de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Trei dintre ei, cu vârste între 45 și 65 de ani, au decedat.
Conducerea Spitalului de Psihiatrie Murgeni a anunțat că încă 10 pacienţi prezintă simptomatologie digestivă şi urmează să fie preluaţi de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, după ce trei persoane internate în unitatea medicală au decedat, iar alta a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad.
"Ambulanţa Vaslui a intervenit în cursul acestei zile de patru ori la Spitalul Murgeni, în decurs de câteva ore. Mai întâi s-a intervenit pentru un bărbat de 45 de ani care trebuia transferat la Spitalul Bârlad cu suspiciunea de gastroenterocolită.
Pacientul a fost găsit de echipajul SAJ în stop cardiorespirator. Împreună cu alt echipaj cu medic s-au efectuat manevre de resuscitare fără succes, fiind apoi declarat decedat. A doua solicitare a fost pentru un bărbat de 68 cu acelaşi diagnostic.
Acesta a fost transferat în stare gravă la Spitalul Bârlad. A treia solicitare a fost pentru o femeie în vârstă de 50 de ani găsită, de asemenea, în stop cardiorespirator. Nici aceasta nu a răspuns la resuscitare, fiind declarat decesul. A patra solicitare a fost pentru un bărbat de 54 de ani, aflat în stop cardiorespirator", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Trei persoane au murit
Conducerea Spitalului Murgeni crede că bolnavii ar fi avut de suferit după ce au luat marţi masa de prânz.
"Noi credem că situaţia s-a produs în urma servirii mesei de prânz din cursul zilei de ieri. Avem un total de aproximativ 140 de pacienţi care au mâncat. Avem trei pacienţi decedaţi în cursul zilei de astăzi, cu simptomatologie diareică, urmată de vărsături şi stop cardiorespirator şi un alt pacient transferat azi la Spitalul Bârlad.
Pe lângă aceştia, mai sunt 10 pacienţi cu scaune diareice, pe care intenţionăm să-i trimitem la Spitalul Bârlad. Au fost prelevate probe şi aşteptăm rezultatele în cursul zilei de joi", a declarat, pentru Agerpres, managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, Ionel Carp.
Pacienții de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni ar fi primit mâncare de la pomană
Decesul celor trei persoane din Vaslui ar fi survenit după ce pacienții au mâncat alimente gătite la Mănăstirea din Florești și care au fost date de pomană pacienților din spital.
Jurnaliștii locali l-au contactat pe starețul mănăstirii de la Florești, părintele Iezechiel. Duhovnicul a precizat că persoanele decedate au primit de pomană ciorbă de perișoare din pește și pangasius prăjit. Însă starețul a exclus posibilitatea ca moartea celor patru pacienți de la spitalul de Psihiatrie să fi fost cauzată de alimentele gătite la mănăstire.
„M-a sunat directrul spitalului, domnul Carp și mi-a spus de nenorocirea care s-a întâmplat! Eu i-am spus că nu cred că e de la noi, fiindcă mâncare a care am dus-o ieri acolo, am mâncat-o și noi astăzi la Mânăstire și nu avem nimic. De obicei, noi facem astfel de acte de caritate, iar cum astăzi a fost Intrarea în biserică a Maicii Domnului, le-am dus de pomană masă de pește: ciorbă de perișoare din pește și pangasius prăjit”, a declarat părintele Iezechiel.
Reacția Ministerului Sănătății
„La ora 18:30, reprezentantii Ministerului Sanatatii au fost anuntati verbal de DSP Vaslui, referitor la o situatie grava aparuta la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat in subordinea primariei din localitate. In cursul zilei de 21 noiembrie, toti pacientii si o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o manastire din apropiere, pe baza de peste. In cursul noptii de 22 noiembrie, 1 pacient a prezentat simptome digestive, varsaturi si diaree. Aceste simptome au aparut in cursul zilei de 22 noiembrie si la alti pacienti. Pana in momentul de fata s-au inregistrat 3 decese si 1 pacient in stare grava e internat la Spitalul din Barlad.
Ministerul Sanatatii a organizat imediat dupa informare, o celula de criza care a dispus transferul tuturor pacientilor simptomatici la spitalul din Barlad, unde exista asistenta medicala de terapie intensiva, precum si preluarea de probe biologice și de aliment pentru analiza toxicologica la IML Iasi. Probe din alimente au fost preluate si directionate de asemenea catre INSP- Centrul de Sanatate Publica din Iasi pentru analize microbiologice. Transferul pacientilor de la spitalul de psihiatrie catre spitalul din Barlad s-a realizat cu ambulante pentru victime multiple si este coordonat de Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Sanatatii”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății