Spitalul Matei Balș din București nu are nici la ora aceasta centrale proprii pentru încălzire deși instituția a beneficiat de multe  investiții generoase din partea ministerului Sănătății. Spitalul se află în subordinea ministerului și a fost condus timp de 23 de ani de doctorul Adrian Streinu-Cercel.

Centralele proprii ale spitalului ar fi evitat producerea incendiului

Lipsa centralelor proprii ar fi o cauză morală a incendiului declanșat în dimineața aceasta, potrivit primelor observații ale investigatorilor. Din cauza frigului reclamat de pacienții internați în pavilionul incendiat, acestora li s-a permis să fie ajutați de familiile lor. Respectiv,  să primească aeroterme. Aceste aparate se spune acum că ar fi provocat incendiul din dimineața aceasta, conform unor opinii ale investigatorilor.

Introducerea de aparaturi electrice în spitale de către pacienți  este interzisă prin lege, potrivit multor  directori de spital. În cazuri speciale ar putea fi permisă introducerea lor, dar doar cu acordul expres al managerului spitalului.

Spitalul Matei Balș primește energie termică din rețeaua centrală a Capitalei. Iar în această perioadă de iarnă nu prea a primit, așa cum se întâmplă și în blocurile bucureștenilor.

Streinu-Cercel: “Acum suntem în proces de a ne pune centrale”

 Fostul director al spitalului, doctorul Streinu Cercel, a recunoscut astăzi că spitalul pe care l-a condus nu are încă centrale proprii:  “În ultima perioadă nu au fost probleme cu căldura. Noi suntem acum într-un plin proces de a ne pune propriile noastre centrale, dar probleme cu căldura nu au fost. Mi-e greu să spun dacă incendiul a fost de la un reșou pentru că sunt aparținători cărora le spui să nu facă anumite lucruri, dar le fac”.

Raed Arafat a recomandat spitalelor să-și monteze centrale personale

 La începutul lunii decembrie 2020,  când în urma unei avarii  la Termoenergetica București, alimentarea cu agent termic a spitalelor Matei Balș și Colentina a fost afectată timp de două zile iar pacienții au suferit de frig, Raed Arafat le-a sugerat celor două instituții să își instaleze centrale termice.

”Ceea ce se întâmplă acum este o situație imprevizibilă. Trebuie să găsești soluții, care sunt doar temporare. De lungă durată este ca spitalele să aibă centrale proprii”, a spus în decembrie șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Doctorul Adrian Streinu Cercel și-a dat demisia cu o lună în urmă din funcția de manager al spitalului  deoarece, din decembrie, este senator PSD. Relațiile lui cu guvernările social-democrate, și nu numai, au fost foarte bune. Spitalul condus de el a primit fonduri substanțiale pentru investiții.

Este de neînțeles de ce fostul manager nu a dotat clădirile spitalului cu centrale termice care ar fi redus foarte mult riscul unor incendii, precum și frigul din saloane reclamat de pacienți.

După demisia lui  Streinu Cercel, funcția de manager interimar a fost preluată de Maria Nițescu, medic primar la Matei Balș.

Scandalul frigului din spitalul Matei Balș. Nicușor Dan și Streinu-Cercel: Nu este frig

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan și doctorul Streinu-Cercel au declarat astăzi, apăsat, că în spitalul Matei Balș  nu este frig.

„Pentru că au apărut speculații referitoare la lipsa agentului termic, vreau să fiu foarte clar. Am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-center care primește telefoane în cadrul primăriei pe ceea ce înseamnă situația căldurii în București. Nu au existat probleme de căldură la Matei Balș în ultima săptămână, deci nici în această noapte”, a spus Nicușor Dan.

“În ultima perioadă nu au mai fost probleme cu căldura în spital”, a accentuat tot astăzi și fostul director, Adrian Streinu-Cercel. Care a recunoscut însă că pacienții

apelează la aparate proprii de încălzire.

Pacienții, familiile și tehnicienii: Ba este frig!

Declarațiile lor au fost contrazise de foști pacienți ai spitalului, de familiile bolnavilor,  dar și de operatori care asigură funcționarea corectă a instalațiilor electrice din unitatea medicală.  Aceștia au insistat pe faptul că este frig în spital și că internații, suferă.

Florin Toma, unul dintre pacienții  care au trecut pe la Matei Balș, un scriitor cunoscut care locuiește în București, a declarat astăzi în cadrul emisiunii  moderate de Robert Turcescu de pe EvZ TV  că în spital era extrem de frig și că a auzit că unii pacienți au primit de acasă aeroterme.

“Erau condiții mizerabile privind căldura. Un tânăr mi-a spus că și-a adus aerotermă”

„Erau condiții mizerabile privind încălzirea. Sunt chestiuni care țin de sistemul nostru de sănătate. În această dramă nu e bine să implicăm personalul medical. Ce fac acolo acele femei fenomenale, medici, asistenți și infirmieri, fac lucruri fenomenale. Mi s-a spus să verific caloriferul. Poate că numai la noi era stricat caloriferul. Am mers într-un soi de anchetă internă personală  și am mers prin saloane să întreb dacă au căldură. Îi întrebam ce fac în condițiile astea și îmi ziceau că se învelesc mai bine. Așa că am cerut o pătură în plus. Lângă mine, un tânăr de la salonul 35 mi-a spus să îmi văd de treabă că nimeni nu are căldură și că el și-a adus o aerotermă”, a declarat Florin Toma.

În salon erau 14 grade. Justificarea: este înfundat caloriferul

”În salonul meu erau în jur de 14 grade. Dar eram îmbrăcați bine. Am cerut să mi se aducă un trening căptușit. Norocul meu este că nu am fost trecut pe oxigen  și puteam să fiu dinamic. La un moment dat, în urma cererilor mele, am scris și la administrație, au venit doi domni, s-au străduit, au mișcat paturile, și au zis că e înfundat caloriferul” a relatat scriitorul.

O fiică i-a dus mamei ei în spital, un aparat de încălzit

Mihaela Tănase, fiica unei paciente  care suferea de frigul din spital  a declarat că i-a adus mamei ei o aerotermă, procedură care a fost aprobată de reprezentanții unității medicale.

Și operatorul  unei societăți comerciale care se ocupă de funcționarea regulamentară a instalațiilor electrice a vorbit despre frigul din spital care afectează starea pacienților. ”Ideea este ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva. Toată iarna au fost avarii. Toată  iarna au avut probleme cu căldura”, a mai spus tehnicianul  firmei de mentenanță pentru site-ul Buletin de București.