Spitalul Județean Bihor, centru de excelență în tratarea AVC-ului
- Veronica Bursașiu
- 27 iunie 2025, 16:07
Spitalul Județean Oradea. Sursa: Facebook/ Spital Clinic Județean de Urgență Bihor - OradeaVor răspunde rapid și eficient urgențelor neurologice majore. Aceasta se va realiza în urma implementării unui proiect în valoare de peste 31 milioane lei. Din suma totală, finanțarea nerambursabilă este de 28,5 milioane lei. Proiectul depus de Spitalul Județean Bihor se încadrează în apelul dedicat investițiilor în infrastructura sanitară pentru pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală acută. Proiectul e depus în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate: creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical.
Impact semnificativ: scăderea mortalității, reducerea dizabilităților
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor susține că investiția va permite formarea unui traseu integrat și funcțional pentru pacientul cu AVC acut. De la accesul în spital până la tratamentul curativ și recuperarea timpurie. Impactul va fi semnificativ: scăderea mortalității, reducerea dizabilităților, optimizarea costurilor și creșterea calității actului medical la nivel regional.

Sursa foto: SCJU Bihor
„Prin acest proiect, dorim să întărim capacitatea sistemului medical regional de a răspunde eficient și rapid urgențelor neurologice majore, în special accidentelor vasculare cerebrale. Prin implementarea acestui proiect, SCJU Bihor va deveni un centru regional de excelență în diagnosticul și tratamentul AVC-ului acut”, a transmis cpnducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Achiziții de echipamente performante pentru diagnosticarea și tratarea AVC
Pentru a putea răspunde rapid urgențelor neurologice majore este necesară modernizarea infrastructurii medicale existente. Aceasta se va realiza prin achiziția de echipamente performante pentru diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC). Investiția vizează îmbunătățirea capacității de diagnostic, tratament și monitorizare a pacientului critic cu AVC acut. Prin echiparea structurilor-cheie din cadrul SCJU Bihor: Unitatea de Primiri Urgențe, Radiologie și Imagistică Medicală, Radiologie Intervențională, Neurologie, Neurochirurgie și ATI.
Echipamente achiziționate:
-Rezonanță magnetică 3T, module CT pentru perfuzie cerebrală, ecografe specializate pentru radiologie intervențională, neurologie și UPU;-Sisteme de monitorizare Doppler transcraniană (3 buc.), monitoare pentru funcții vitale (20 buc.), infuzomate (10 buc.), stație centrală de monitorizare, ventilator compatibil RMN, stații pentru diagnostic imagistic (9 buc.);
-Sisteme AI și software avansat pentru schimb de date, softuri pentru simularea procedurilor neurointervenționale, echipamente pentru radioprotecție și intervenții complexe
-Echipamente pentru neurochirurgie precum craniotom, ecograf intraoperator, monitoare pentru presiunea intracraniană, sisteme IVUS și Brain Tracking compatibil cu neuronavigați