Spitalul județean ține pitită aparatură medicală nouă, de milioane de euro

Policlinica 2 a Spitalului Județean de Urgență Constanța este imobilul care demonstrează modul în care autoritățile și-au bătut joc de sănătatea oamenilor. Aparatură medicală performantă, de milioane de euro, la țiplă, zace de aproape patru ani în încăperile policlinicii, singurii „pacienți” fiind paznicii. Cei care au făcut proiectul european și ar fi trebuit să-l implementeze sunt în închisoare, iar cei care le-au urmat suflă și în iaurt, termenul de punere în funcțiune fiind astfel întârziat.

Policlinica 2 a Spitalului Județean Constanța ascunde un muzeu sinistru. Sunt zeci de cabinete pline cu aparatură medicală performantă, computer tomograf, aparate Roentgen, ecografe, microscoape, centrifugă, vortex, autoclave, scaune recoltare sânge, săli de tratament, aparate de fizioterapie, galvanizare, terapie cu curenți de înaltă frecvență, aparat terapie cu laser, aerosoli, parafină, saună, holuri de așteptare cu scaune frumos rânduite, sală de gimnastică, bandă de mers, steper, bicicletă ergonomică etc.

Din 2014, „exponatele” sigilate sunt sub lacăt. Singurii vizitatori sunt paznicii și reprezentanții Consiliului Județean Constanța, care vin să vadă dacă aparatura nu a fost afectată sau să se roage de Spitalul Județean să urgenteze demersurile pentru punerea în funcțiune a proiectului.

 

Bolnavii, nevoiți să-și facă analizele medicale la clinicile private

Constănțenii nu știu că ar fi trebuit să beneficieze de patru ani de dotările Policlinicii 2. Sunt nevoiți să scoată din buzunar sute de lei pentru a-și face analizele medicale la clinicile private din oraș. Numai o investigație la computerul tomograf costă, la privat, între 200 și 1.100 de lei, în condițiile în care CT-ul Spitalului Județean de Urgență stă închis, sub cheie, în Policlinica 2. Numai aparatura medicală pentru Radiologie a costat aproape 5 milioane de lei, iar echipamentele de laborator, aproape 600.000 lei. Șefa Direcției Proiecte Europene din CJ Constanța, Elena Georgescu, spune că Reabilitarea Policlinicii 2, proiect din programul europeran 2007-2013, valoarea fiind de 23,3 milioane de lei, trebuia finalizată în 2015. Nu se știe cum, dar atunci s-a și semnat recepția. Dar funcțional, nu este nici acum. Deși beneficiarul, CJ Constanța, condus atunci de Nicușor Constantinescu, raporta finanțatorului european că „în urma instruirii personalului medical, în data de 27 iunie 2014 s-au predat și pus în funcțiune echipamentele medicale”.

UE poate lua banii înapoi.

Cui rămâne aparatura medicală? Policlinica 2 a fost dată, imediat, în administrarea Spitalului Județean Constanța condus de managerul Dănuț Căpățână, condamnat, între timp, la ani grei de închisoare pentru luare de mită de la firmele cărora le-a externalizat serviciile spitalului. Jumătate din clădire este închiriată firmei Synevo, căreia Dănuț Căpățână, cu acceptul lui Nicușor Constantinescu, i-a concesionat serviciul de analize medicale.

Și tot tandemul Căpățână-Nicușor Constantinescu a externalizat serviciile de imagistică, radiologie, unor off-shor-uri din Cipru. Surse medicale spun, acum, că tocmai clinicile care ar putea rămâne fără clienți „pun umărul” la întârzierea funcționării Policlinicii 2. Șefa Direcției Proiecte, Elena Georgescu, preferă să nu comenteze, ea având alte temeri. Știe că, oricând, poate veni vreun reprezentant al Uniunii Europene. „Dacă nu va deveni funcțional proiectul, vom da banii înapoi. Finanțatorul știe că proiectul nu este finalizat, trebuie să ne grăbim”, își arată Elena Georgescu îngrijorarea.

 

Sănătate aruncată la gunoi

De punerea în funcțiune a Policlinicii 2 ar trebui să se ocupe Spitalul Județean Constanța.

„Până la venirea mea nu s-a întâmplat nimic. Între timp, acele echipamente au început să se deterioreze. La ora actuală, facem pași mici, dar importanți, pentru demararea activității medicale”, spune Cătălin Grasa, noul manager al Spitalului Județean Constanța. Potrivit speranțelor acestuia, prima linie, operațională în luna iunie, va fi Balneofizioterapia.

Radiologia va deveni funcțională spre sfârșitul acestui an, iar Serviciul de Laborator va începe să funcționeze în luna septembrie. Pe parcurs au apărut, însă, alte surprize. Trebuie suplimentată puterea electrică. La demisol au apărut infiltrații, dar mai ales la subsol, unde refulează apa menajeră de la Spitalul de Boli Infecțioase și din cartier. „Se uzează aparatura, fără a fi folosită. Echipamentul respectiv trebuie să stea în niște condiții, este foarte sensibil. E de înaltă performanță, nu e un topor”,încheie Cătălin Grasa.